Proiectul se adresează atât studenților Universității, cât și absolvenților din ultimele trei promoții, interesați de dezvoltarea competențelor antreprenoriale în domeniul sănătății.
Academia Antreprenorială își propune să pregătească studenți și tineri absolvenți ai UMFCD pentru a pune bazele unui start-up în domeniul sănătății. Traineri specializați, cu peste 20 de ani de experiență, vor veni cu informații privind bazele unei afaceri de succes în domeniu, coordonarea unei echipe și comunicarea eficientă cu potențialii colaboratori și investitori.
Proiectul va avea loc în perioada 25 Martie – 20 Mai, într-un format de 2 sau 3 workshop-uri în fiecare săptămână, acestea desfășurându-se online, în intervalul orar 18:00-20:00. Participarea la activitățile proiectului este gratuită.
Înscrierea se va realiza prin intermediul adresei de mail aa@umfcd.ro, dosarul de înscriere fiind compus din CV-ul candidatului și o scrisoare de intenție (într-un format .doc/.pdf, maxim 2 pagini). Vor fi apreciate scrisorile de intenție ce includ atât o motivație puternică, cât și viziunea candidaților despre antreprenoriatul în sănătate.
Termenul limită pentru trimiterea scrisorilor este 13.03.2021, ora 23:59.
În urma procesului de selecție, pe 20.03.2021 vom anunța pe mail rezultatele și cine sunt cei 30 de norocoși participanți ai primei ediții a Academiei Antreprenoriale.