ACORDARE TITLU DOCTOR HONORIS CAUSA PROFESOR GIGEL PARASCHIV

În impresionanta Sală de Consiliu a Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, a avut loc vineri, 6 Mai 2022, în prezenţa Rectorului Universităţii Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, a Președintelui Senatului Universitar Prof. Univ. Dr. Dragoș Vinereanu, a Ministrului Educației Prof. Univ. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a Ministrului Sănătății Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, a membrilor Senatului Universitar, a miniștrilor Secretari de stat și a Consilierilor de la Ministerul Educației, a Rectorilor, Prorectorilor și Decanilor Universității Politehnică București și ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, precum și a membrilor corpului profesoral, acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa Dlui. Prof. Univ. Dr. Ing. Gigel Paraschiv, Ministru Secretar de stat – Învățământ superior. 

Prof. Univ. Dr. Ing. Gigel Paraschiv este o personalitate de excepție în domeniul ingineriei, care prin competențele și reputația sa reprezintă un model de urmat pentru comunitatea academică. 

A ocupat diverse funcţii academice şi administrative: Prorector la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Director General în cadrul Direcţiei Generale Strategii privind Corelarea Sistemului de Învățământ cu Piața Muncii şi Decan al Facultăţii de Ingineria Sistemelor Biotehnice din cadrul Universităţii Politehnică din Bucureşti.

În prezent, este Ministru Secretar de stat în Învățământul superior și membru al unor asociații academice de prestigiu, precum Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu” (ASAS), Societatea pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest a României, Balkan Environmental Association (B.EN.A.), American Society of Agricultural & Biological Engineers (ASABE), USA, Societatea de Robotică a României. 

Distinsul Profesor Dr. Ing. Gigel Paraschiv este Președinte al Societății Inginerilor de Mecanică Agricolă din România (SIMAR) şi Preşedintele Consiliului Director al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA) –  Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.