Anunț privind eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diplome

Începând cu data de 01.10.2024 se primesc cereri pentru eliberarea în regim de urgență a diplomelor de licență și a suplimentelor la diplome, sesiunea septembrie 2024 la adresa de email actestudii@umfcd.ro.

Programările vor fi transmise șefilor de serie iar liberarea diplomelor se va face în maxim 30 zile de la depunerea cererii, la Rectoratul U.M.F. ”Carol Davila”, din Str. Dionisie Lupu Nr. 37, pe baza actului de identitate în original (carte identitate sau pașaport, procură notarială sau avocațială în original însoțită de copia actelor de identitate al titularului diplomei precum și al împuternicitului).

În cazul în care fișa de lichidare prezintă restanțe, diploma nu se va putea elibera până la soluționarea/achitarea obligațiilor față de universitate.

Persoanele împuternicite vor putea ridica maxim 5 diplome/zi în baza programării.

Pentru promoția 2023-2024 nu este necesară adeverința pentru Ministerul Educației.

IMPORTANT!

În conformitate cu prevederile Ordinului Nr. 3691/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație-Diplomele pentru absolvenții care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează gratuit de către instituția organizatoare în cel mult 12 luni de la data promovării”.

Astfel, începând cu data de 01.10.2024 pentru eliberarea diplomelor de finalizare a studiilor aferente promoțiilor anterioare anului universitar 2023-2024 se va percepe taxa de arhivare în cuantum de 250 lei. 

  • Beneficiar: UMF „Carol Davila” – București
  • Cod fiscal: 4192910
  • Cont: RO72BTRLRONINCS000771401
  • Banca Transilvania
  • Observații: Cod de plată, Nume și prenume SOLICITANT
  1. Prin internet banking Banca Transilvania folosind opțiunea “plată utilități – UMF „CAROL DAVILA” încasări de la studenți români
  2. La orice automat de plăți BT folosind codul de plată PADEV21R sau codul de bare aferent.

PADEV21R

TAXĂ ARHIVARE

Diplomele de licență și suplimentele la diplomă se vor elibera la Rectoratul U.M.F. „Carol Davila”, din Str. Dionisie Lupu Nr. 37, Serviciul Evidență Informatizată studenți, absolvenți și Acte studii.

Pentru alte promoții se pot depune solicitări pe aceeași adresa de email: 

Pentru eliberare se vor prezenta următoarele documente:

  • ACTUL DE IDENTITATE, PAŞAPORT SAU PERMIS DE ŞEDERE ÎN ORIGINAL;
  • DUPĂ CAZ, PROCURĂ NOTARIALĂ/ÎMPUTERNICIRE AVOCAȚIALĂ, ÎNSOŢITĂ DE COPIE DUPĂ ACTUL DE IDENTITATE AL PERSOANEI CARE RIDICĂ ACTELE DE STUDII, PRECUM ŞI ORIGINALUL;
  • DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE ARHIVARE ÎN CUANTUM DE 250 LEI

Fișa de lichidare din dosarul absolventului se va semna de absolvent la ridicarea diplomei. În cazul în care sunt restanțe pe document nu se va putea elibera diploma până la soluționarea /achitarea obligațiilor față de universitate.

DIPLOMELE DE LICENȚĂ ŞI SUPLIMENTELE LA DIPLOME SE VOR ELIBERA ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL, ÎN INTERVALUL:

LUNI – MIERCURI, ORELE 13:00-15:00