Competiția de handbal Cupa Anilor I

Disciplina de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează competiția de handbal „Cupa Anilor I”, în data de 16 Decembrie 2022, ora 10:00.

Meciul de handbal va avea 2 reprize de câte 10 minute, cu o pauză de 5 minute.

Echipament obligatoriu pentru sala de sport.

Înscrierile se fac la Secretariatul Disciplinei de Educație Fizică și Sport, până la data de 09.12.2022.

Pentru mai multe detalii privind competiția: Conf. Univ. Dr. Petrescu Oana – 0723 266 880.


În data de 16.12.2022, Disciplina de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a organizat Competiția de Handbal „Cupa Anilor I” 🤾🏻, sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Petrescu Oana, Prof. Univ. Dr. Pițigoi Gabriel și Asist. Univ. Drd. Buse Paul.

La startul competiției s-au înscris în total 12 echipe, 6 echipe participante la fete și 6 echipe participante la băieți.

S-au desfășurat 12 meciuri, iar la deschidere echipa reprezentativă de handbal a UMFCD a susținut un meci amical demonstrativ.

LOCUL 1 🥇 – fete
1. Popa Andreea-Cătălina
2. Serghe Mirela Ioana
3. Barbu Elena-Alexandra
4. Abdulfattah Fatima Ghassan
5. Pătrașcă Maria
6. El Moutaovkil Salma
7. Olteanu Iulia Elena

LOCUL 1 🥇 – băieți
1. Abd Elrhman
2. Dominic Katz
3. Alexander Grosu
4. Abed Elrahman Abu Ganem
5. Kareem Abu Daoud
6. Victor Nat
7. Mohammed Ai-Ibraheemi
8. Vaidis Konstantinos
9. Kanellopoulos Panagiots

Felicitări tuturor participanților! 🎉