Prof.Dr.Alexandru Bucur
Șef Clinică Chirurgie OMF
Director Departamentul 2 al Facultății de Medicină Dentaraă
Reprezentantul României în UEMS / Secțiunea Chirurgie OMF
Membru al Academiei de Științe Medicale din România
Infecția cu noul coronavirus continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică, proiecțiile realizate de majoritatea specialiștilor arătând că, deși au fost aplicate practicile de distanțare socială, este de așteptat o potențială creștere a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.
Chirurgia oro-maxilo-facială (OMF) se confruntă cu un risc ridicat de contaminare a personalului medical de la pacienții cu boală confirmată, prin picăturile Flügge, contactul direct cu lichide biologice (sânge, salivă), aerosolii degajați în cursul manoperelor terapeutice sau de pe ariile contaminate, iar pe de altă parte, perioada de incubație cu durată imprevizibilă ne expune riscului de a trata pacienți infectați cu SARS-CoV-2 asimptomatici.
Ne așteptăm la un număr crescut de pacienți
De la debutul pandemiei și până în prezent, chirurgii OMF au avut un rol major în asigurarea îngrijirilor medicale, în concordanță cu legislația națională ce a vizat temporizarea intervențiilor și procedurilor non-chirurgicale elective și susținerea exclusivă a celor de urgență cu indicație absolută de chirurgicalizare.
Astfel, atât la pacienții cu suspiciune de infecție cu SARS-CoV-2, cât și pentru pacienții non COVID-19, au fost asigurate intervenții chirurgicale de urgență în principal pentru controlul hemoragiilor, tratamentul traumatismelor oro-maxilo-faciale, al proceselor infecțioase ale spațiilor fasciale primare / secundare sau difuze, al fasciitelor necrozante cervico-faciale cu risc letal, etc.
Deși procedurile non-elective au fost limitate temporar, ne așteptăm ca în perioada următoare să ne confruntăm cu un număr crescut de pacienți cu patologie cronică care se vor adresa clinicilor de specialitate, o arie reprezentată în principal de pacienții cu tumori maligne orale și cervico-faciale, eligibili pentru intervenție chirurgicală curativă, precum și în cazul celor depășite chirurgical, care beneficiază de tratament paliativ pentru prevenirea complicațiilor (sângerare, durere).
Stabilirea oportunității intervenției chirurgicale
O altă patologie este reprezentată de tumorile benigne, cu localizare la nivel oral și cervico-facial, apărute la adulți și la copii, care pot evolua nefavorabil în lipsa unui tratament chirurgical adecvat.
În aceste condiții, se impune reevaluarea procedurilor operaționale de triaj, gestionarea judicioasă a resursele materiale și umane, utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de protecție pentru reducerea riscurilor de contaminare a personalului și asigurarea facilităților medicale rezervate pacienților pozitivi pentru SARS-CoV-2 care ar putea necesita suport ventilator.
În acest context, trebuie avut în vedere faptul că ne-am putea confrunta cu numeroși pacienți cu patologie cronică chirurgicală OMF care fac parte din categoriile cu risc (vârste extreme, pacienți cronici diagnosticați cu boli cardiovasculare, diabet, etc), aflați sub medicație antiagregantă / anticoagulantă, chimio / radioterapie sau care primesc medicație antiresorbtivă / antiangiogenică.
Stabilirea oportunității intervenției chirurgicale la acest grup de pacienți trebuie armonizată cu practica epidemiologică stabilită în fiecare instituție medicală, ținând cont de resursa umană și platoul tehnic, iar în obținerea consimțământului pacientului, vor trebui explicate acestuia riscurile legate de infecția cu COVID-19 (transmitere, complicații etc).
O categorie vulnerabilă de bolnavi cu afecțiuni chirurgicale OMF o reprezintă cea care a beneficiat anterior de tratamentul specific COVID-19, prezentând o serie de sechele cu impact deosebit – pacienți compromiși respirator, imunosupresaţi, etc.
Asigurarea nediscriminatorie la îngrijiri medicale
În ceea ce privește abordarea terapeutică a pacienților cu tumori maligne OMF aflate la limita de operabilitate, aceasta va trebui să țină cont de starea clinico-biologică, stabilind un compromis rezonabil între riscul de infecție cu SARS-CoV-2 și efectuarea tratamentului chirurgical. În cazul opțiunii chirurgicale, trebuie avute în vedere strategii de evitare a complicațiilor pentru a scădea riscul unor spitalizări prelungite în special în secțiile / compartimentele de terapie intensivă.
Noua infecție virală demonstrează o capacitate extrem de înaltă de diseminare și infectare astfel că, pe primul plan al măsurilor, trebuie să stea protejarea atât a personalului medical (prin echipamente de protecție adecvate și testarea personalului expus), cât și pentru pacienți, îndeosebi pentru aceia cu afecțiuni care par să îi încadreze într-o grupă de risc crescut.
Ținând cont de poziția adoptată de Asociația Europeană de chirurgie OMF și de recomandările Asociației Americane a chirurgilor OMF, considerăm necesară atât menținerea accesului la tratament a pacienților non-COVID-19, cât și asigurarea nediscriminatorie la îngrijiri medicale de specialitate a tuturor pacienților, prioritizarea intervențiilor trebuind stabilită în urma evaluării riguroase clinice și paraclinice a pacientului, fiind obligatorie aprecierea atentă a cazurilor la care temporizarea poate agrava boala.