COMUNICAT DE PRESĂ: Noi perspective interdisciplinare în cea de-a XII-a ediție a Congresului UMF “Carol Davila” din București – Palatul Parlamentului 24-26 octombrie-2024

Ajuns la cea de-a XII-a ediție și intrat în tradiția marilor manifestări științifice medicale românești, Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, eveniment la care și-au anunțat prezența peste 5.700 de participanți, începe joi, 24 octombrie, ora 9.00, la Palatul Parlamentului.

Purtând sloganul ”Perspective interdisciplinare”, evenimentul de marcă al UMF ”Carol Davila” va marca o noua etapă către performanță academică și către educație medicală continuă. Congresul va reuni, în aceeași acoladă a Inițierii, Evoluției și Excelenței, medici din toate specialitățile, stomatologi, farmaciști, rezidenți, doctoranzi, studenți, cercetători științifici și totodată, se va bucura de prezența multor personalități ale medicinei românești, cărora li se vor alătura lectori de prestigiu din SUA, Finlanda, Olanda și Israel.

„Aducând alături medicina clinică și cea experimentală, stomatologia și științele farmaceutice, Congresul oferă o perspectivă interdisciplinară asupra patologilor majore cu care ne confruntăm și aduce soluții diagnostice, terapeutice și profilactice de ultimă oră în fața întregii comunități medicale. Sunt convins că fiecare participant va găsi în abundența programului științific teme de maxim interes, având privilegiul de a interacționa cu lideri redutabili ai medicinei contemporane, beneficiind astfel de un nou schimb de experiență și de o îmbunătățire substanțială a cunoștințelor, în spiritul cercetării interdisciplinare, care depășește granițele tradiționale și promovează abordări inovative” a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

La rândul său, Prof. Univ. Dr. Simona Ruță, Prorector pentru cercetare științifică și inovare al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, a subliniat:

„Medicina progresează într-un ritm accelerat, iar provocările aduse de utilizarea inteligenței artificiale, a noilor tehnologii disponibile, a metodelor genomice, impun un proces de învățare permanentă la orice nivel al carierei. De aceea, Congresul aduce în prim plan perspectiva interdisciplinară, de dialog între experți, care stimulează ideile inovatoare. În acest an, propunem, pe lângă sesiunile clasice, expoziții și e-postere, o zonă intitulată „Arena”, în care vor fi prezentate într-un mod interactiv, rezultate ale colaborărilor cu partenerii noștri științifici din alte Universități, din Institute de cercetare și din mediul privat”.

Festivitatea de deschidere a Congresului Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din București, în cadrul căreia vor lua cuvântul și reprezentanți ai unor importante instituții de stat, va avea loc joi, 24 octombrie, începând cu Ora 18, la Palatul Parlamentului, în Sala I.I.C Brătianu. (Accesul este permis prin Strada Izvor Nr 2-4, Intrarea C1 a Palatului Parlamentului).

În cadrul Ceremoniei de deschidere va fi prezentat un film ce omagiază personalitatea profesorului Francisc Rainer, anatomist celebru, întemeietor al școlii românești de antropologie şi fondator al Institutului de Antropologie din București, de la nașterea căruia se împlinesc 150 ani.

Vineri, 25 octombrie, in cadrul Congresului, vor fi decernate titlurile de Doctor Honoris Causa pentru: MARIO SOFER (urologie, Israel), AMOS D. KORCZYN (neurologie, Israel) HENDRIK BRAND (stomatologie, Olanda).

“Competiția Tânărului Cercetător” (Young Investigator Award)

Ca în fiecare an, Congresul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” înscrie în programul științific “Competiția Tânărului Cercetător” în cadrul căreia vor fi premiate lucrările ce dovedesc excelența în cercetarea științifică medicală. Cele mai bune lucrări originale, cu autori principali cu vârsta sub 35 de ani, vor fi prezentate, vineri, 25 octombrie, începând cu ora 8.00. Juriul fiecărei secțiuni, format din 3 experți în domeniu, va selecta câte un câștigător pentru specialități medicale, chirurgicale, preclinice, științe farmaceutice și medicină dentară, care va fi recompensat prin susținerea participării la un Congres internațional de specialitate. O serie de alte comunicări originale vor fi prezentate sub forma de postere electronice, într-un spațiu dedicat în care vor putea fi consultate de către participanți pe toată durata derulării Congresului.

Desfășurată sub sloganul tradițional Perspective interdisciplinare“, cea de-a XII-a ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București promovează coordonatele esențiale pentru atingerea performanței academice: Inițiere, Evoluție, Excelență, manifestarea științifică numărând în cele zece ediții anterioare (2013-2023) peste 73.000 de participanți, 2000 de lectori (membri ai Academiei Române, profesori, conferențiari, medici) şi 58 de invitați străini, reputați profesori de renume internațional, cărora le-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

Precizăm faptul că, după finalizarea lucrărilor, înregistrările sesiunilor vor fi disponibile timp de două săptămâni, pe platforma www.congresumf.ro, ca formă de educație medicală continuă, creditată de CMR, pentru cei care nu vor putea participa fizic la această a XII-a ediție a Congresului UMF ”Carol Davila”.

Evenimentul se va derula în perioada 24-26 octombrie și este creditat cu 15 credite de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România și 32 de credite de Educație Farmaceutică Continuă de către Colegiul Farmaciștilor din România.