Devenită o tradiție, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila” din București va aduna la startul celei de-a XI-a ediții peste 2.800 de liceeni. Evenimentul, organizat de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, va avea loc în data de 16 mai și se va derula, în premieră, pe o platformă online special construită pentru acest concurs.
Actuala criză generată de pandemia COVID 19 nu restrânge interesul tinerilor față de învățământul superior din domeniul medical, o dovadă în acest sens fiind numărul mare al liceenilor care au închis ieri lista înscrierilor pentru Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila” din București.
“Este îmbucurător faptul că, și în actualele condiții dificile generate de pandemia Coronavirus, interesul elevilor de liceu față de profesia de medic rămâne unul constant, peste 2.800 de liceeni, cu aproximativ 150 mai puțini comparativ cu cei înscriși la simularea examenului de admitere în medicină din 2019, și-au manifestat deja o primă opțiune pentru viitorul lor profesional” a declarat Prof. Dr.Viorel Jinga, Rector al UMF ”Carol Davila” din București.
“Am deplina convingere că numărul candidaților care se vor înscrie și la examenul oficial de admitere în Universitatea noastră va fi unul similar mediei participanților din ultimii ani, acest fapt demonstrând încă o data că școala de medicină din “Carol Davila” este și va rămâne una de elită și extrem de atractivă, un exemplu elocvent în acest sens fiind și poziționarea UMFCD în TOP Shanghai 500, în intervalul 201-300, pe domeniul medical science” a ținut să precizeze Rectorul UMF “Carol Davila”, Prof. Dr.Viorel Jinga.
Organizată de către Societatea Studenților în Medicină din București în data de 16 mai 2020, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină reprezintă un eveniment de impact, atât pentru comunitatea studenților mediciniști, cât și pentru cea a elevilor care își doresc să urmeze o carieră în domeniul medical. Numărul record de 2957 de participanți înscriși la ediția de anul trecut a transformat Simularea Examenului de Admitere în unul dintre proiectele cu răsunet în comunitatea viitorilor studenți mediciniști. În ciuda contextului epidemiologic SARS CoV2, care a restrâns posibilitățile de desfășurare a proiectului, echipa de organizare a celei de-a XI-a ediții a Simulării își propune să ofere șansa celor peste 2.800 de elevi înscriși să se familiarizeze, atât cu formatul subiectelor realizate de către cadrele universitare, cât și cu durata examenului.
Modalitățile de desfășurare a concursului
Echipa de organizare a creat o platformă specială, care să asigure desfășurarea examenului pe data de 16 mai 2020 într-o manieră similară cu cea abordată la admitere, respectând normele impuse de contextul actual. Odată înscriși, după achitarea taxei de participare (anul acesta a fost 90 lei) și validarea contului de către organizatori, elevilor li se va genera un cont individual pe platforma online unde se va desfășura Simularea. Participanții vor avea acces la subiecte care păstrează formatul caracteristic admiterii și care le permit acestora evaluarea cunoștințelor acumulate.
Totodată, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va suferi modificări în cadrul ediției de anul acesta (două ore și 30 de minute), organizatorii oferindu-le șansa celor înscriși să își consolideze abilitățile de încadrare în timp. Pentru a evita orice inconveniente nedorite, echipa de organizare a impus accesarea contului creat, de către toți participanții, anterior începerii examenului. Odată cu încheierea perioadei alocate rezolvării subiectelor, elevilor li se va afișa automat punctajul obținut, ulterior, pe data de 17 mai 2020, fiind publicat clasamentul final. Anul acesta, Regulamentul prevede afișarea unui cod unic de participant în locul numelui, precum și opțiunea de supraveghere pentru care a optat participantul.
La alegere, opțiune pentru supraveghere video
Potrivit SSMB, Simularea Examenului de Admitere reprezintă un liant între elevii care acced la o carieră medicală și examenul final care le asigură locul în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”. Din acest motiv, organizatorii au decis prelungirea perioadei de înscriere până pe data de 22 aprilie 2020, oferindu-le șansa mai multor elevi de a participa. Aceștia din urmă au putut opta pentru varianta de supraveghere video, contribuind astfel la creșterea calității și autenticității evenimentului, considerând limitările impuse de pandemie. În acest context, Metodologia de desfășurare a Simulării a suferit o serie de modificări, aducând în atenția elevilor detalii suplimentare despre modul de accesare al platformei și condițiile de participare la ediția de anul acesta.
,,Având în vedere contextul actual la nivel global, am adaptat întreaga experiență oferită de Simularea Examenului de Admitere, astfel încât participanții să se poată bucura în continuare de beneficiile oferite de acest eveniment emblematic. Societatea Studenților în Medicină și-a pus la dispoziție toate resursele pentru a soluționa provocările apărute, iar pe data de 16 mai 2020 vom putea răsplăti eforturile depuse de elevi în această perioadă, contribuind la parcursul lor către o carieră medicală. Regăsită într-o formă online, Simularea de anul acesta respectă o bună parte din caracteristicile esențiale ale Examenului de Admitere și oferă șansa de a-și testa cunoștințele unui număr mare de studenți în condiții profilactice și de siguranță deplină.” Marina Leontescu, Coordonator al Ediției a XI-a a Simulării
Toate detaliile pot fi accesate pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/.