COMUNICAT DE PRESĂ
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în calitate de beneficiar, implementează, începând cu data de 16.09.2022, proiectul cu titlul „Centrul digital de training în tratamentul minim-invaziv și intervențional”, cod proiect 2009669020, în baza contractului de finanțare nr. 14021 din data de 16.09.2022.
Printre obiectivele proiectului se regăsesc dezvoltarea competențelor digitale și îmbunătățirea abilităților clinice pentru 8.000 de participanți – studenți, masteranzi, doctoranzi și medici rezidenți, utilizându-se instruirea prin simulare medicală în următoarele specialități: Radiologie intrevențională, Neuroradiologie intervențională, Cardiologie intervențională, Chirurgie vasculară, Chirurgie generală, Chirurgie pediatrică, Urologie, Obstetrică-ginecologie, Gastroenterologie, Pneumologie, Urologie, Ortopedie.
Până la data de 31 Decembrie 2025 vor fi organizate peste 100 de activități – cursuri, ateliere de lucru, demonstrații, inclusiv cu transmitere online, cu diferite teme, precum: chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică, ecografie generală, ecocardiografie, endoscopie digestivă, ERCP, eco-endoscopie, bronhoscopie, histeroscopie și proceduri endovasculare.
Centrul Digital de Training în Tratamentul Minim-Invaziv și Intervențional al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” va demara din data de 30 Ianuarie 2024 susținerea activităților prin simulare medicală din cadrul proiectului. Primul atelier va fi adresat specialității Obstetrică – Ginecologie și va avea tema “Noțiuni de bază în laparoscopie ginecologică” și o durată de 4 ore, fiind așteptați 10 participanți.
’’Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României’’