Instruire profesională pentru 87 de medici rezidenți din 8 centre universitare
Cel mai mare eveniment al acestui an dedicat medicilor rezidenți în medicina de familie din România ”Școala de vară națională” își deschide astăzi porțile la Hotelul Alpin din Poiana Brașov și va reuni într-o nouă perspectvă a comunicării și a interactivității cadre didactice universitare, cercetători științifici și 87 de medici rezidenți din 8 centre universitare.
Astfel, purtând sloganul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în medicina de familie!”, în perioada 7-10 Septembrie, prima ediție a proiectului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București – ”Școala de vară națională a medicilor rezidenți în medicină de familie” își propune nu doar să construiască punți solide de legătură între medicina de familie și celelalte specialități medicale, dar și să ofere tuturor participanților un program inedit și intensiv de instruire profesională bazat pe conceptul educație medicală continuă.
”Mă bucur că am ocazia să particip la acest eveniment important pentru medicina de familie, unde vor fi abordate subiecte de interes, precum prevenția și oferirea de servicii de asistență medicală primară în comunitățile rurale. Ministerul Sănătății are ca prioritate dezvoltarea serviciilor de medicină de familie. Investițiile directe făcute în ultima perioadă în reabilitarea și dotarea cu echipamente a cabinetelor de medicină de familie prin PNRR, alocarea de fonduri suplimentare pentru servicii de asistență medicală primară, inclusiv pentru prevenție, și încurajarea tinerilor medici să lucreze în acest domeniu demonstrează o schimbare de mentalitate care trebuie continuată și dezvoltată” a declarat Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.
Motivarea axelor prioritare
Cardiologie – Numărul tot mai mare al afecțiunilor cardiace. Necesitatea depistării și intervenției timpurii pentru aceste afecțiuni. Monitorizarea pacienților.
Vaccinologie – Promovarea vaccinării prin conștientizarea riscurilor și descrierea beneficiilor. Necesitatea aplicării corecte a schemei naționale de vaccinare și prezentarea optiunilor de vaccinare suplimentare.
Prevenție și screening – Baza medicinei de familie. Necesitatea unei abordari centrate pe prevenție și screening. Cunoașterea metodelor de screening și educarea pacienților prin prevenție.
Sănătatea orală – O arie prea puțin abordată în medicina de familie. Necesitatea controalelor periodice cu monitorizarea factorilor de risc.
Medicina de familie în mediul rural – Diferențe semnificative de practică în urban/rural. Necesitatea pregătirii specifice pentru mediul rural.
Simulare în medicina de familie – Are un rol major în pregătirea specifică oferind abilități practice esențiale și crescând încrederea în sine a medicului.
Comunicarea – Comunicarea specifică în medicina de familie, pe grupe de vârstă și în funcție de patologii.
Mai mult, în cadrul acestei prime ediții a ”Școlii de vară naționale a medicilor rezidenți în medicină de familie” cei 87 de medici rezidenți, selectați la nivel național în funcție de performanțele academice pe care le au în palmares, vor putea îmbina teoria cu practica, având o zi dedicată simulării, în care vor putea utiliza manechinele din cadrul Centrului de Simulare al UMF Carol Davila.
”Acest frumos proiect dedicat medicinei de familie, și în mod distinct medicilor rezidenți din această specialitate, reprezintă o primă etapă dintr-un program educațional extins pe care Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și-a propus să-l implementeze la nivel național în această arie medicală, într-un context actual în care evoluția rapidă a medicinei impune noi cerințe și o nevoie stringentă de perfecționare și de dezvoltare a unor abilități specifice în rândul medicilor de familie al căror aport rămâne unul imperios și indispensabil funcționării sistemului sanitar românesc la cele mai înalte standarde ” a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
La rândul său, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect, Prof. Univ. Dr. Ana Maria Alexandra Stănescu – Șef de Disciplină Medicină de Familie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” a ținut să precizeze că:
”Ne dorim să oferim medicilor rezidenți din medicina de familie o pregătire la cel mai înalt nivel, atât teoretică cât și practică, să creem punți solide de legătură între medicina de familie și celelalte specialități medicale, iar pe de altă parte să reușim să identificam nevoile acestor medici pentru a putea veni în întâmpinarea lor cu soluții eficiente și concomitent să îmbunătățim substanțial condițiile din această specialitate medicală prin care ne propunem să acoperim și deficitul medicilor de familie cu medici tineri și bine pregătiți profesional ”.
Derulată sub egida Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, ”Școala de vară națională a medicilor rezidenți în medicină de familie” este organizată de Disciplina Medicină de Familie – Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” cu sprijinul Fundației UMF Carol Davila ”Împreună pentru Educație și Sănătate” și reunește 87 de medici rezidenți în medicină de familie din următoarele centre universitare: București, Sibiu, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Oradea, Galați și Iași.
Selecția participanților
”Școala de vară națională a medicilor rezidenți în medicină de familie” se adresează tuturor medicilor rezidenți înregistrați în specialitatea medicină de familie pe teritoriul României. Selecția a fost făcută fără a aplica criterii de discriminare cu privire la naționalitate, vârstă, sex, orientare de gen sau orice alt criteriu discriminatoriu.
Printre criteriile de selecție se regăsesc:
- Carnet de medic rezident
- Punctajul de intrare în rezidențiat
- Anul de studiu
- Participarea la evenimente științifice
- Activitatea de cercetare derulată
- Activitatea publicistică
- Activitatea de voluntariat
- Premii
Cu această ocazie, sâmbătă, 9 Septembrie, ora 12, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București va organiza conferința de presă intitulată generic ”Provocări ale pregătirii medicilor rezidenți în medicina de familie”, eveniment la care și-au anunțat prezența Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Rectorul UMF Carol Davila din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Șef de Disciplină Medicină de Familie- SUUMC, Prof. Univ. Dr. Ana Maria Alexandra Stănescu, precum și medici rezidenți din medicina de familie.