Comunicat de Presă – UMF „Carol Davila” din București își menține poziția în Top Shanghai

Universitatea de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București își păstrează poziția în ierarhia unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților – TOP Shanghai , poziție pe care a fost plasată și anul trecut. (https://www.shanghairanking.com/rankings/gras/2022/RS0401).

Astfel, dacă în 2020 UMF  ”Carol Davila” s-a poziționat în intervalul 151-200 în domeniul ”Medical Sciences”, pe subiectul ”Clinical Medicine”, urcând anul trecut în intervalul 101-150, anul acesta, prestigiosul TOP Shanghai îi atribuie același interval (101-150) al înaltei performațe academice  internaționale, pe același domeniu și subiect.

“Plasarea, și anul acesta, a Universității noastre în acest prestigios Top internațional și pe o poziție similară cu cea ocupată în 2021, se datorează exclusiv comunității academice de la Carol Davila care demonstrează încă o dată că rămâne un pilon important în planul cercetării științifice medicale internaționale. Am convingerea că, prin efortul susținut al întregului colectiv universitar, UMF Carol Davila va reuși, anul viitor, o plasare superioară în acest prestigios TOP internațional. Și cu această ocazie, țin să aduc sincere mulțumiri tuturor cadrelor didactice, cât și studenților UMFCD, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.