COMUNICAT DE PRESĂ: UMF ”Carol Davila”, pe poziția a-3-a în Metarankingul universitar național

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București a urcat o nouă poziție în Metarankingul universitar național, datorită rezultatelor înregistrate în ultimul an, în cele mai importante clasamente internaționale, fiind astfel plasată pe a treia treaptă a podiumului din 2024, după Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Începând din anul 2021, când Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” ocupa a șasea poziție în acest clasament, datorită eforturilor susținute ale comunității noastre academice, am urcat constant în ierarhia rankingurilor internaționale, fapt ce ne plasează în acest Metaranking universitar național pe o treaptă superioară, comparativ cu plasarea de pe locul patru, din 2023, motiv pentru care țin să adresez tuturor colegilor și studenților din Universitatea noastră sincere gânduri de recunoștință și mulțumire, alături de îndemnul permanent de a duce mereu în Excelsior performanța academică, pentru ca anul viitor să ne bucurăm împreună de o nouă și frumoasă ascensiune a declarat Rectorul UMF ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Metarankingul se bazează pe următoarele rankinguri internaționale:

  1. Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare);
  2. Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);
  3. Leiden Ranking/CWTS (cercetare);
  4. Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/NTU (cercetare);
  5. QS – Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare);
  6. Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare);
  7. Times Higher Education – World University Rankings/THE – Times (educație și cercetare);
  8. University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare);
  9. Best Global Universities Rankings/U.S. News (cercetare)

Din anul 2022, Metarankingul Universitar este publicat sub egida Centrului Qualitas din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o echipă de experți interni și externi.