Concert festiv ,,Alianţa pentru Sănătate” – Orchestra Medicilor Dr. Ermil Nichifor

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, în prezenţa a numeroase personalităţi din domeniul medical, cadre didactice medicale, studenţi medicinişti şi invitaţi, în data de 4 Aprilie 2023, a avut loc, la Opera Naţională Bucureşti, Concertul festiv ,,Alianţa pentru Sănătate”, sub interpretarea de excepţie a Orchestrei Medicilor Dr. Ermil Nichifor, dirijor Iosif Ion Prunner, solist la violoncel Ştefan Cazacu. Din programul evenimentului au făcut parte Uvertura în stil italian de Franz Schubert şi Concertul Nr. 1 pentru violoncel şi orchestră de Franz Joseph Haydn. 


În cadrul evenimentului, au luat cuvântul reprezentanţii organizaţiilor care face parte din Alianţa pentru Sănătate: Dr. Caroline Clarinval, Reprezentantul şi Şeful Biroului pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; Diana Loreta Păun, Consilier prezidenţial – Departamentul Sănătate publică; Prof. Univ. Dr. Victor Costache, Consilier onorific al Prim-Ministrului; Dr. Daniel Coriu, Preşedintele Colegiului Medicilor din România; Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”; Conf. Univ. Dr. Adriana Pistol, Secretar de Stat – Ministerul Sănătăţii; Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti; Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran, Vicepreşedinte executiv Academia de Ştiinţe Medicale; Prof. Univ. Dr. Paula Perlea, Preşedintele Asociaţiei Medicale Române.  










Concertul s-a încheiat în acordurile Simfoniei Nr. 41 Jupiter de Wolfgang Amadeus Mozart.