ACADEMIA ANTREPRENORIALĂ
OnlineACADEMIA ANTREPRENORIALĂ
ACADEMIA ANTREPRENORIALĂ
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București inaugurează o nouă locație dedicată centrului de simulare. Inaugurarea este marcată prin organizarea primei ediții a evenimentului ”My First Implant”, la finalul căruia participanții vor insera primul lor implant din carieră, pe o mandibulă artificială. ATENȚIE! Pentru prima ediție a acestui curs sunt disponibile
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din București, în parteneriat cu Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) și Federația Română de Orientare, organizează primul concurs de orientare sportivă dedicat studenților, medicilor și cadrelor didactice din cadrul UMFCD. Dacă ești pasionat de sport și geografie, îmbinând exercițiul fizic cu plimbarea în natură, îți lansăm
Societatea Studențească de Chirurgie din România organizează, în anul 2021, ediția a treia a Congresului SURGICON – The International Surgical Congress for Students. Evenimentul se va desfășura în perioada 28 – 31 octombrie 2021, în format hibrid, reintroducând workshop-urile hands-on și pastrând totodată accesibilitatea internațională într-un an încă dificil epidemiologic, prin organizarea conferințelor, live surgeries și
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, în parteneriat cu Asociațiile Studențești (SSMB, SSFB, LSMDB, FMAM), organizează o conferință dedicată elevilor din ciclul liceal, în format online denumită “Expoziția Facultăților UMFCD”, în data de 12 Decembrie 2021, începând cu ora 11:00. Studenții reprezentanți
Luni, 13 Decembrie 2021, Liga Studenților la Medicină Dentară, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, au organizat evenimentul „Gala Studentului” 2021. Evenimentul, aflat la a IV-a ediție, s-a desfășurat în Holul de onoare al Facultății de Medicină. Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol
WORKSHOP ALERT Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, organizează în perioada 7 și 8 Ianuarie 2022 workshop-ul "Colaborarea interdisciplinară în tehnologia protezelor printate". Proiectul implică realizarea unei machete, în format digital, a unei