Luni, 13 Decembrie 2021, Liga Studenților la Medicină Dentară, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, au organizat evenimentul „Gala Studentului” 2021. Evenimentul, aflat la a IV-a ediție, s-a desfășurat în Holul de onoare al Facultății de Medicină.
Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, susținător al inițiativelor studențești în mediul universitar, a înmânat diplome de apreciere studenților voluntari din cadrul asociației, precum și studenților care au avut cele mai bune rezultate academice în anul universitar anterior.