INVITAȚIE LANSARE GHID – „Comunicare. Comunicare Medicală”

Dragi Jurnaliști,

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București propune sistemului sanitar românesc implementarea unui ghid de comunicare extinsă prin care instruirea personalului medical ce vizează abordarea relațională cu pacientul sau cu aparținătorii acestuia să se realizeze la cele mai înalte standarde și pe baza unor criterii psihologice inovative și bine definite.

În acest sens, vă invitămmarți, 18 Iulie, ora 13, în Holul de Onoare al Facultății de Medicină a UMFCD (Bulevardul Eroii Sanitari , Nr 8, București) la lansarea primei ediții a cărții „Comunicare. Comunicare Medicală”, ediție care a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura Universitară „Carol Davila” București.

Comunicarea interumană a avut dintotdeauna un rol esențial în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi indiferent de mediile profesionale sau non-profesionale în care s-a produs transferul de idei, dar pot spune că, în mod distinct, în relația dintre medic, pacient și aparținătorii acestuia, consistența comunicării bazată pe transparență, echilibru și empatie, trebuie să se constituie ca factor psiho-terapeutic fundamental a declarat Rectorul UMFCD, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Acesta a subliniat că ghidul pe care îl lansăm astăzi sub semnătura colegilor de la catedra de psihologie medicală, și cărora le mulțumesc în mod special, reprezintă nu doar pentru universitatea noastră, ci pentru întreaga medicină românească, un salt enorm în descrierea și mai ales aprofundarea comunicării medicale, cele șase mari capitole ale prezentei lucrări fiind înscrise într-un exercițiu imperios cursanților mai ales prin testele de evaluare aferente fiecărui capitol, fapt ce ne determină să propunem atât Grupului G6, cât și Ministerului Sănătății să lărgim aria de implementare a acestui ghid în întregul sistem sanitar românesc.

La rândul său, prim autorul ghidului de comunicare, Conf. Univ. Dr. Ovidiu Popa Velea a precizat că „autorii acestei lucrări, cadre universitare cu vocaţie formativă, dar şi practicanţi ai comunicării în context clinic, îşi exprimă speranţa că această lucrare poate aduce o contribuţie concretă la ameliorarea climatului de muncă actual din Medicină, precum şi să faciliteze activarea unor mecanisme de natură interioară şi instituţională, capabile de a restaura comunicării medicale sensul său originar, profund generos şi profund uman“.

„Comunicare. Comunicare Medicală” este opera lui Ovidiu Popa-Velea, Conferenţiar Universitar Dr. abilitat, licenţiat în Medicină şi Psihologie, Fulbright Alumnus (New School University, New York), psihoterapeut acreditat și Şef al disciplinei Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină, UMF Carol Davila – Bucureşti, precum și a coautorilor: Liliana Veronica Diaconescu, Șef de lucrări, licenţiată în Medicină şi Psihologie, psihoterapeut acreditat, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină, UMF Carol Davila – Bucureşti și Alexandra Ioana Mihăilescu, Șef de lucrări, licenţiată în Medicină, specializarea Psihiatrie, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină, UMF Carol Davila – Bucureşti. 

Importanţa subiectului

În contextul crizelor existente astăzi la nivel global, comunicarea coerentă şi cu sens apare drept extrem de necesară. Ea poate preveni alienarea individului, îi întăreşte responsabilitatea şi adeziunea socială şi îl poate ajuta în mod real să îşi atingă potenţialul său intelectual şi uman.

În mediul medical, consecinţele lipsei de comunicare sunt adesea imprevizibile şi uneori ireversibile. Astfel, literatura de specialitate relatează efectul invers proporţional între comunicarea medicală inadecvată şi satisfacţia pacienţilor legată de îngrijire, calitatea percepută a vieţii acestora, aderenţa la tratament şi chiar prognosticul lor vital. Adiacent, dar nu mai puţin important, repercusiuni ale comunicării medicale mediocre pot exista şi asupra aparţinătorilor, şi chiar asupra medicului, în special în cazul inexistenţei unor sisteme de suport adecvat.

Descriere pe scurt a lucrării

Cartea de faţă şi-a propus realizarea unui parcurs în conţinutul teoretic şi practic al comunicării, cu focus asupra comunicării în context medical. Analiza fenomenului comunicaţional s-a desfăşurat pe câteva paliere distincte, urmărindu-se ghidarea cititorului în înţelegerea lor mai nuanţată şi sensibilizarea acestuia în direcţia însuşirii lor.

Aceste elemente includ:

  • descrierea caracteristicilor comunicării, în context general;
  • analiza specificului comunicării în context medical;
  • particularităţile comunicării în contexte clinice dificile;
  • provocări ale comunicării cu anturajul pacientului;
  • descrierea unor indicatori ai unei comunicări clinice eficiente, respectiv ineficiente;
  • inventarierea posibilităţilor (individuale şi organizaţionale) de creştere şi menţinere a abilităţilor de comunicare clinică.

Fiecare dintre capitolele enumerate mai sus conţine elemente de ordin teoretic, dar şi sfaturi şi recomandări cu caracter practic, precum şi un test final de autoevaluare a cunoştinţelor.

Adresabilitatea lucrării

Lucrarea poate veni în sprijinul unui public mai larg, care include, pe lângă medici, şi asistentele medicale, studenţii la Medicină, şi alţi specialişti afiliaţi, într-un fel sau altul, Medicinei, spre exemplu psihologi clinicieni, organizaţii non-guvernamentale cu domeniu de preocupare sănătatea, presa medicală, investitori în sănătate, decidenţi în domeniul politicilor de sănătate şi / sau educaţionale.

Toţi aceşti specialişti, alături de pacienţii pe care îi deservesc şi de familiile acestora, pot găsi în această lucrare o sursă de documentare şi de inspiraţie, atunci când realităţile crude ale vieţii îi pun în contact şi le pun la încercare competenţele şi limitele.