Colectivul Departamentului de Pediatrie al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu – Rusescu” anunţă cu profundă tristeţe plecarea dintre noi, în ziua de 1 decembrie 2023, a Domnului Academician Profesor Doctor Adrian Georgescu, desăvârşit pediatru clinician, distins cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
În plan profesional Domnul Profesor a fost continuatorul desăvârşit al Şcolii de pediatrie întemeiate de dl. Prof. dr. Alfred Rusescu şi a fost mentor şi exemplu profesional pentru multe generaţii de medici pediatri, unii dintre ei devenind lideri ai profesiei. Cu talentul său didactic deosebit şi meticulozitatea din activitatea zilnică a reuşit să transmită dragostea de profesia de medic pediatru, cunoştinţele şi abilităţile necesare generaţiilor tinere, reprezentând pentru aceştia un model în carieră.
De-a lungul anilor, Domnul Profesor a alinat suferinţa copiilor bolnavi, le-a oferit un zâmbet şi o mângâiere, pentru părinţii lor a avut compasiune, încurajare şi speranţă.
Întreaga sa carieră a fost legată de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului – încă din perioada de început, ca intern şi apoi ca tânăr medic pediatru şi cadru didactic, a fost şi beneficiar al unei burse Fullbright de studii medicale în SUA; a parcurs prin concurs, cu brio, toate treptele profesiei de medic şi dascăl.
A transmis cu generozitate experienţa sa profesională de excepţie acumulată de-a lungul anilor, concretizată în numeroase tratate, publicaţii şi participări la manifestări ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate. A fost membru de frunte al unor organizaţii profesionale prestigioase, precum Societatea Română de Pediatrie şi Academia de Ştiinţe Medicale.
Timp de peste 15 ani a fost directorul IOMC, în perioada de maximă dezvoltare a acestui etalon al pediatriei româneşti care a fost şi organ metodologic al Ministerului Sănătăţii.
În calitate de conducător al IOMC a creat membrilor echipei de medici şi cercetători condiţiile optime necesare desfăşurării activităţilor de asistenţă medicală, didactică şi de cercetare. A oferit constant sprijin şi încurajare colaboratorilor săi, pe care îi respecta şi cărora le oferea posibilitatea de a-şi exprima liber opiniile. A asigurat un climat de armonie în comunitatea Institutului, ceea ce a permis o dezvoltare pozitivă a relaţiilor interumane, de care au beneficiat pacienţii şi familiile acestora.
Simțul rafinat al umorului său îi ajuta pe toţi să depăşească dificultăţile ivite în viaţa profesională şi chiar şi cea personală.
A fost soţ şi tată devotat familiei sale, protejand-o şi susţinând-o în momentele mai dificile.
A trecut în lumea veşnică cu discreţia, demnitatea şi calmul care i-au caracterizat întreaga viaţă.
Domnul Profesor va rămâne mereu în amintirea şi în inimile noastre ca un exemplu demn de urmat. Drum lin spre veşnicie.
În aceste momente de mare tristețe exprimăm sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Departamentul de Pediatrie al
Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului
“Alessandrescu – Rusescu”