
În weekend-ul 26-27 mai 2018, la Casa de Cultură a Studenților din București, au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului „Închide ochii și râzi”, o creație 100% originală a trupei de teatru studențesc MD Drama.
Proiectul MD Drama a apărut la începutul anului 2011 la inițiativa a doi studenți mediciniști, Ioana Miron și Șerban Spiratos, pregătind de-a lungul timpului câteva spectacole consacrate din dramaturgia clasică și modernă.
În acest an universitar, un colectiv format din 14 studenți ai U.M.F. „Carol Davila”, sub îndrumarea lui Ioan-Alexandru Mirea (student în anul V), au reușit după 6 luni de muncă sa conceapă de la zero un spectacol de teatru complex și complet ce tratează tema ignoranței din societatea de astăzi. Totul a fost conceput ca o comedie neagră, cu elemente dramatice și satiră socială, transmițând un mesaj puternic: Societatea actuală este pătată de nepăsare și ignoranță.
În aceste două seri de spectacol, au fost prezente peste 500 de persoane care au fost surprinse de pasiunea, profesionalismul și dedicarea mediciniștilor actori.
Distribuția a fost alcătuită din studenții: Andrada-Ștefania Cosman, Mara Grasu, Denise Ilie, Andrei Minea, Mara Mitruț, Ștefan Mocrei, Adelina Neacșu, Alexandru Nelepcu, Raluca Pieleanu, Raluca-Andreea Radu, Alexandru Soare, Andreea Ștefan, Norbert Vaszil. Textul piesei de teatru și regia au fost realizate de Ioan-Alexandru Mirea.
„În acest an, trupa de teatru MD Drama s-a reinventat, reușind împreună să punem în scenă un spectacol de teatru extrem de complex pentru o echipă de amatori. În public am avut profesioniști din domeniul artelor dramatice: actori și regizori, iar impresia lor a fost una neașteptat de bună, apreciind ceea ce au văzut ca fiind mai mult decât un spectacol de amatori. În condițiile în care jumătate din membrii trupei noastre nu au avut deloc experiență în teatru anterioară acestui colectiv, este foarte greu să susțină un spectacol de o oră și 20 de minute. Pentru noi toți arta este o manifestare perfectă a sinelui, o eliberare și o formă de exprimare complexă, iar faptul că într-o universitate de medicină există un asemenea proiect nu înseamnă decât că medicina nu este doar știință, ci în parte este o artă.” Stud. Ioan-Alexandru Mirea