Un moment deosebit al vizitei a fost participarea delegației, formată din Prof. Miki Izumi și Prof. Miyuki Hashimoto, la lucrările Consiliului de Administrație al UMFCD. În cadrul acestei întâlniri, s-au discutat diverse oportunități de colaborare între cele două universități. Cu această ocazie, dl. Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul UMFCD, a semnat un acord de colaborare cu Universitatea Showa, marcând astfel un pas important în dezvoltarea relațiilor internaționale și a schimburilor academice.
Delegația niponă a avut ocazia să viziteze o serie de facilități educaționale şi clinice, precum Palatul Facultății de Medicină și Spitalul Universitar de Urgență București, unde au purtat discuţii cu dl. Prof. Univ. Dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Senatului UMFCD şi dl. Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultăţii de Medicină. Programul a inclus şi o vizită la centrele de simulare de ultimă generație, precum și facilitățile de cazare, coordonate de dl. Prof. Univ. Dr. Silviu Pițuru, Prorector.
Suntem entuziasmați de perspectivele acestei colaborări și de oportunitățile pe care le va oferi studenților și cadrelor didactice de la ambele instituții.