Rezultatul obținut în urma susținerii probei interviu la concursul pentru ocuparea postului de Administrator Financiar I (S) Poziția 376 din cadrul Serviciului Tehnic – Direcția Tehnic-Investiții
Rezultatul obținut în urma susținerii probei interviu la concursul pentru ocuparea postului de Administrator Financiar I (S) Poziția 375 din cadrul Serviciului Tehnic – Direcția Tehnic-Investiții

Knots&Sutures

🚨 ATELIER PRACTIC 🚨 Societatea Studențească de Chirurgie din România, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și

Basic Surgical Skills

🚨 ATELIER PRACTIC 🚨 Societatea Studențească de Chirurgie din România, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și
Comisia de concurs și de soluționare a contestațiilor la concursul pentru ocuparea posturilor de Fochiști Pozițiile 427,428 și 429 în cadrul Formației de Lucru – Serviciul Tehnic – Direcția Tehnic-Investiții
Concurs pentru ocuparea postului de Îngrijitor la Complexul Sportiv în cadrul Direcției Economico-Administrative
Rezultatul selecției dosarelor de înscriere în vederea participării la concursul pentru ocuparea postului de Administrator FInanciar I (S) în cadrul Serviciului Buget – Direcția Financiar Contabilă
Concurs pentru ocuparea postului de Referent Debutant (S) în cadrul Serviciului Registratură și Arhivare Documente – Direcția Generală Secretariat Universitate
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, în prezenţa a numeroase personalităţi din domeniul medical, cadre didactice medicale, studenţi medicinişti şi invitaţi, în data de 4 Aprilie 2023, a avut loc,
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat în dezbatere publică Pachetul de informații pentru competiția “Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente” – TE 2023, din cadrul Programului 5.2-