
| START ÎNSCRIERI SIMULARE XVII |
Societatea Studenților în Medicină din București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila" din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează în primăvara aceasta Ediția a XVII-a a Simulării Examenului de Admitere!
Evenimentul se va desfășura în data 16 mai 2026, unde se estimează un număr de peste 4500 de participanți ce vor avea sanșa să își testeze cunoștințele și să se acomodeze cu atmosfera de examen într-un cadru fidel celui din ziua Admiterii.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina @ssmb1875.
Participanții se pot înscrie accesând site-ul SSMB din linkul din descrierea paginii de Instagram până pe data de 27 aprilie 2026, ora 23:59!

Liga Studenților la Medicină Dentară București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, va organiza pe 10 Mai 2026, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie.
Avem plăcerea de a anunța deschiderea înscrierilor pentru Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie. Evenimentul le oferă viitorilor candidați șansa de a-și evalua nivelul de pregătire într-un cadru care reproduce cât mai fidel condițiile reale ale Examenului de Admitere susținut vara.
Aflată la cea de-a XVII-a ediție, simularea reprezintă o etapă esențială în pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Stomatologie. Participanții vor avea ocazia să se familiarizeze cu structura subiectelor, cu gestionarea timpului și a emoțiilor, dar și cu modul de abordare a cerințelor specifice examenului.
Pentru detalii suplimentare și pentru înscriere, accesați platforma oficială a proiectului (simulare.lsmdb.ro).

Societatea Studenților în Farmacie București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, îi invită pe toți elevii pasionați de știință și de lumea medicamentului să participe la Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Farmacie.
Dacă visezi la un viitor în halat alb și te fascinează chimia și biologia, această simulare îți oferă șansa de a-ți testa cunoștințele într-un cadru academic autentic, de a înțelege mai bine structura și cerințele examenului de admitere și de a descoperi cum ar putea arăta viața ta de student la Farmacie.
Simularea Examenului de Admitere va avea loc sâmbătă, 9 mai 2026, la Facultatea de Farmacie, situată pe Strada Traian Vuia Nr. 6, Sector 2, București.
Perioada de înscriere: 9 martie - 9 aprilie 2026.
Participanții vor avea ocazia să își evalueze nivelul de pregătire la chimie organică și biologie vegetală/anatomie, în condiții similare examenului de admitere, să își gestioneze emoțiile și timpul de lucru și să simtă pentru prima dată atmosfera unei zile de examen.
Pentru informații suplimentare și înscrieri, vă invităm să urmăriți paginile oficiale ale Societății Studenților în Farmacie București:
Facebook: https://www.facebook.com/share/1Y53hBxxJx/
Instagram: https://www.instagram.com/sspharmabucuresti
Viitorul tău începe cu o decizie. Alege să îl construiești!
Strada Dionisie Lupu Nr. 37, Sector 2, București, România
Telefon:
+4021 3180721
+4021 3180722
E-mail: rectorat@umfcd.ro
© 2026 Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" | Toate drepturile rezervate.
