Documentație de achiziție servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenție
Începând din acest an, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București adaugă tradiției de recunoaștere a performanțelor membrilor comunității academice o nouă valență – înmânarea diplomelor de doctor

FERPAR – Prof. Univ. Dr. Radu Voiosu

Cu adâncă tristețe anunțăm dispariția Profesorului Radu Voiosu, vineri, 26 Ianuarie. Produs al şcolii de Medicină internă fondate ȋn Spitalul Colentina de către Profesorul N. Gh. Lupu şi elev al
COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în calitate de beneficiar, implementează, începând cu data de 16.09.2022, proiectul

CONF. UNIV. DR. GHEORGHIȚĂ JUGULETE

CV FIȘA DE VERIFICARE LISTA DE LUCRĂRI REZUMAT TEZĂ LOCAȚIE – Amfiteatrul Mare al Academiei HIV/SIDA din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Str. Dr. Calistrat
Doctorand: ANGHEL (STOICESCU) G. ELENA ANDREEA Conducător științific: PROF. UNIV. DR. POPA-CHERECHEANU ALINA Titlul tezei: IPOTEZĂ NOUĂ ASUPRA EFECTULUI DOCETAXELULUI (CLASA TAXOIDE) LA NIVELUL SUPRAFEȚEI OCULARE, LA FEMEILE CU NEOPLASM
🏛️ Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, organizează

Alegerea Senatului Universitar

Alegerile pentru Senatul Universitar, la toate cele patru facultăți ale UMFCD, au loc în data de 22 Ianuarie 2024, în intervalul orar 8:00 – 17:00.   În conformitate cu art. 79, alin.(2) din Regulamentul
Rezultate alegeri Consiliul Facultății – Facultatea de Medicină Rezultate alegeri Consiliul Facultății – Facultatea de Stomatologie Rezultate alegeri Consiliul Facultății – Facultatea de Farmacie Rezultate alegeri Consiliul Facultății – FMAM