București, 09.08.2023 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță declanșarea procedurilor pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcției de Director General al Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică. Institutul
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează în perioada 15 – 17 Septembrie 2023, pe Balta Lazăr din
Doctorand: FLOREA O.G. COSTIN-GEORGE Conducător științific: PROF. UNIV. DR. GRIGOREAN VALENTIN TITUS Titlul tezei: FACTORI PREDICTIVI ÎN PERITONITA ACUTĂ SECUNDARĂ Se susține după cum urmează: Data susținerii: 19.09.2023 ORA 11.00,
Rezultatul obținut în urma susținerii probei interviu la concursul pentru ocuparea postului de Portar (M) Poziția 345 la Biroul Pază în cadrul Direcției Economico-Administrative
Dragi studenți, În anul universitar 2023-2024, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București alocă un număr de 400 locuri de cazare pentru studenții admiși în sesiunea Iulie 2023.
Doctorand: CIUCĂ CĂS. ANGHEL C. DANIELA MĂDĂLINA Conducător științific: PROF. UNIV. DR. BACONI DANIELA LUIZA Titlul tezei: CERCETĂRI PRIVIND CARACTERIZAREA CONSUMATORILOR DE DROGURI ȘI DIAGNOSTICUL ANALITIC AL CONSUMULUI Se susține
FACULTATEA DE MOAȘE ȘI ASISTENȚĂ MEDICALĂ Studii universitare de licență Program de studii – Asistență medicală generală – Extensia Ploiești Forma de finanțare: 30 locuri – buget; 20 locuri –
Doctorand: GHEORGHE I. GINA Conducător științific: PROF. UNIV. DR. DIACONU CAMELIA CRISTINA Titlul tezei: DIAGNOSTICUL PRECOCE AL CANCERULUI PANCREATIC Se susține după cum urmează: Data susținerii: 27.09.2023 ORA 13.00, Sala
Rezultatul obținut în urma susținerii interviu practice pentru ocuparea postului de Muncitor Calificat IV (Zidar) din cadrul Formației de Lucru – Serviciul Tehnic