Disciplina, intitulata inital „Diagnostic oro-dentar, Ergonomie si Metodologia cercetarii stiintiice”, a fost infiintata in anul 2005. La acel moment, in concordanta cu misiunile universitatii si cerintele de formare in invatamantul superior din domeniul Medical dentar, pentru alinierea la tendintele europene si internationale, au fost introduse noi linii de curs, printre care si acestea. In timp au survenit diverse modificari, iar la momentul actual, denumirea disciplinei este „Metodologia cercetarii stiintifice-ergonomie”.
Colectivul disciplinei includea, la momentul infiintarii, doua cadre didactice, Conf. Univ. Dr. Cristian Andrei Comes (Seful disciplinei) si Asist. Univ. Dr. Cristina Pirvu.
Conf. Univ. Dr. Cristian Andrei Comes (1970-2014), absolvent al Facultatii de Stomatologie, UMF Carol Davila, promotia 1994, a fost director sau responsabil in multe proiecte de cercetare castigate prin competitii. In acestea au fost antrenati si membri ai altor discipline din cadrul universitatii, iar prin intermediul lor s-a reusit modernizarea infrastructurii cu echipamente de ultima generatie la acel moment, cum sunt sistemul CAD/CAM CEREC Sirona si microscopul operator pentru uz stomatologic Carl Zeiss Surgical Gmbh.
In timp, colectivul disciplei s-a extins, incluzand succesiv alte cadre didactice, toate fiind medici stomatologi. La momentul actual, cadrele didactice titulare ale disciplinei sunt urmatoarele:
Activitati didactice si de cercetare stiintifica. Colectivul disciplinei desfasoara activitati didactice, de formare teoretica si practica a studentilor, pentru insusirea unor competente si deprinderi necesare in activitatea clinica, in concordanta cu specificul liniilor de curs ale disciplinei. Liniile de curs predate la inceput au fost in formatul unor cursuri obligatorii (Metodologia cercetarii stiintifice, Diagnostic oro-dentar si Ergonomie) si a unor cursuri optionale (Istoria medicinei, Etica medicala si Realizarea lucrarii de diploma) la programul de studii de licenta la Facultatea de Stomatologie. In timp au survenit mai multe schimbari. La momentul actual, liniile de curs, pentru ambele programe existente (in limba romana si in limba engleza), sunt in formatul a doua cursuri obligatorii si a doua cursuri optionale.
Colectivul disciplinei desfasoara activitati cercetare stiintifica, al caror rezultate au fost diseminate in articole publicate in reviste indexate ISI, PubMed si incluse in alte baze de date stiintifice internationale.Acesta a fost implicat in mai multe proiecte de cercetare, proiecte educationale si de formare de resursa umana.
In acelasi timp exista o preocupare permanenta pentru implicarea studentilor in cercetarea stiintifica. Cadrele didactice ale disciplinei au coordonat un numar mare de lucrari de licenta/disertatii, cu rezultate diseminate si uneori premiate la congrese stiintifice, precum si in articole stiintifice.
Carti
Articole stiintifice:
| QR | Fișă |
|---|---|
| METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
ROMÂNĂ - Stomatologie (an 2) |