COMUNICAT DE PRESĂ: Campania de prevenție a UMFCD- Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2023 Nou record de consultații medicale oferite de medicii voluntari – 4.757

A treia ediție a campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”- Litoral 2023- a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, campanie realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD) , Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie , cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța a înregistrat un nou succes la Malul Mării Negre.

4.757 de consultații medicale , în regim gratuit , în domeniile dermatologiei , endocrinologiei și pediatriei. Screening melanom, screening sindrom metabolic, screening osteoporoză, precum și evaluare stare de nutriție a copiilor în corelație cu anumite variabile socio-economice și familiale. Acesta este rezultatul celor peste 330 de ore de consultații medicale realizate de către cei 36 de medici rezidenți și specialiști dermatologi , endocrinologi și pediatri angrenați în amplul program de voluntariat anual , derulat pe litoralul românesc de către Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Astfel, în perioada 14-19 august 2023., în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 19 august, când programul de screening s-a derulat  doar în cursul dimineții, toți cei care au dorit să beneficieze de un consult medical gratuit i-au putut întâlni pe medicii voluntari aflați în puncte special amenajate pe plajă (corturi generoase puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale) în stațiunile : Costinești, Neptun, Olimp, Saturn, Mangalia . Iar numărul celor care au trecut pragul campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2023- a fost unul record, cei care și-au dat consimțământul pentru screening dermatologic, endocrinologic sau pediatric  contabilizând la finalul campaniei un număr de 4.757 de consultații, cu aproximativ 400 mai  mare față de numărul înregistrat în ediția de anul trecut  a campaniei.

 Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2023- este 4.757 din care 1.390 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; 695 consultații pediatrice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.626 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 1.046 de consultații pentru screening osteoporoză.

Mai mult, pe parcursul celor 6 zile ale campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2023, medicii au depistat o serie de suspiciuni de boli dermatologice grave, pacienți cu risc crescut și foarte crescut de fractură osteoporotică sau cu diverse afecțiuni tiroidiene, precum și pacienți, atât adulți , cât și copii, cu un grad ridicat de obezitate.

Astfel, din punct de vedere dermatologic au fost depistate 39 de cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale (10 suspiciuni/carcinom spino-celular, 27 suspiciuni /carcinom bazo-celular  și 2 suspiciuni /melanom).

Dintre cei 695 de copii evaluați (52% fete și 48% băieți) 12% au prezentat un grad ridicat de obezitate, 4% sunt supraponderali, iar 8% subponderali.

În aria endocrinologiei, un sfert dintre pacienții consultați aveau hipertensiune diagnosticată în tratament, însă un procent de 13,12 % au prezentat valori ale tensiunii arteriale sugestive pentru hipertensiune arterială nediagnosticată până în prezent. Diabet Zaharat tip 2 cunoscut au prezentat 6,06 %, însă valori glicemice care impun screening pentru diagnosticarea unui Diabet Zaharat necunoscut a fost observat la 0,55%.

Raportat tot la specialitatea endocrinologie din punct de vedere al greutății corporale s-au observat următoarele aspecte: 32,01 % sunt suproponderali, 27,06% au prezentat obezitate grad I și 9,84 % ,  obezitate grad II si III, respectiv grade înalte de obezitate; ceea ce conduce la concluzia că aproape 70% dintre cei consultați au greutate corporală peste cea normală.

Alte cifre înregistrate de către medicii endocrinologi și raportate la pacienții consultați în cadrul campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2023 ne arată că : 8,54 % sunt cu dislipidemie cunoscută, 4,45 % au risc crescut și foarte crescut de fractură osteoporotică și 3,65% au prezentat diverse afecțiuni tiroidiene.

Această a treia ediție a campaniei noastre de prevenție ne-a arătat un interes în continuă creștere față de prevenția medicală din partea turiștilor aflați în concediu în această perioadă, numărul celor care au apelat la serviciile de screening gratuit fiind cu 400 mai mare față de cel înregistrat anul trecut, ceea ce ne determină să dăm continuitate acestui proiect la care anul acesta, în premieră, s-au alăturat medicilor dermatologi și endocrinologi, colegii din specialitatea pediatrică conducând împreună la prezența în acest program de voluntariat a unui număr total de 36 de medici rezidenți și specialiști cărora le adresez și de această data sincere mulțumiri. Îndrept aceleași gânduri către reprezentanții celor trei societăți medicale de profil implicate, către Ministerul Apărării Naționale, Direcția de Sănătate Publică din Constanța, precum și către echipele SMURD și SALVAMAR aflate la post în cele 5 stațiuni în care s-a derulat campania din acest an -Asumă-ți să fii sănătos! a declarat  Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga, Rectorul  Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Campania de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2022 a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța și s-a derulat în perioada 14-19 august beneficiind de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui proiect : Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga –Rector al UMFCD, Prof.Univ.Dr. Cătălina Poiană – Prorector al UMFCD, Prof.Univ.Dr. Doina Pleșca – Președintele Societății Române de Pediatrie (SRP), Conf.Univ.Dr. Anca Drăgănescu-SRP, Dr. Alin Nicolescu – Secretar General al Societății Române de Dermatologie (SRD), Conf.Univ.Dr. Magda Constantin-SRD, precum și Ec. Cristina Ecaterina Schipor – Director Executiv al DSP Constanța