Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță parteneriatul cu Fundația Renașterea pentru susținerea ediției 2026 a Race for the Cure România®, cel mai mare eveniment sportiv-caritabil din
- Publicat în Comunicate de presa, General
Alteța Sa Regală Principesa Muna Al-Hussein a Iordaniei, distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Carol Davila” din București
marți, 12 mai 2026
Luni, 11.05.2025, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a avut onoarea de a-i conferi titlul de Doctor Honoris Causa Alteței Sale Regale Principesa Muna Al-Hussein a Iordaniei,
- Publicat în Doctor Honoris Causa, General
Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, în parteneriat cu Centrul de Simulare Medicală, ambele entități ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează evenimentul „Nursing fără granițe între
- Publicat în General
COMUNICAT DE PRESĂ: „STOP HIPERTENSIUNII” – o inițiativă națională de prevenție, dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale
marți, 05 mai 2026
📍 Parcul Herăstrău, București | 📅 17 mai 2026 | 🕛 ora 12:00 București – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță susținerea și implicarea activă în
- Publicat în Comunicate de presa, General
În data de 27.04.2026, în Sala de Consiliu a Universității De Medicină Și Farmacie „Carol Davila” Din București a avut loc lansarea proiectului național dedicat bolilor rare: „Dezvoltarea de instrumente de
- Publicat în ExpertRARE, General
COMUNICAT DE PRESĂ: ”ExpertRARE” și „Genetică Echitabilă”, proiecte strategice naționale dedicate bolilor rare și testării genetice, în valoare totală de 76,8 milioane lei
vineri, 24 aprilie 2026
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în parteneriat cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG), anunță lansarea a două proiecte medicale complementare de importanță națională, menite să
- Publicat în Comunicate de presa, General
București, 23 aprilie 2026 – Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București (UMFCD) anunță câștigarea Proiectului EXCELY – Excellence Center in Liquid Biopsy in Personalized Medicine, finanțat prin
- Publicat în Comunicate de presa, General
Anunț de intenție selecție partener entitate privată – ONG cu activitate/experiență relevantă pentru Proiect finanțat prin PROGRAMUL DE SĂNĂTATE 2021-2027
marți, 21 aprilie 2026
Raport final privind rezultatul procedurii de selecție parteneri entități private Raport comisie soluționare contestații Anunț rezultate parțiale în urma organizării selecției parteneri entități private Anunț selecție partener entitate privată –
- Publicat în Achizitii din fonduri proprii, General
COMUNICAT DE PRESĂ: SCImago Institutions Rankings 2026: UMF „Carol Davila” din București, primul loc între toate instituțiile din România
marți, 14 aprilie 2026
Ediția 2026 a clasamentului internațional SCImago Institutions Rankings (SIR) plasează Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații
- Publicat în Comunicate de presa, General











