Disciplina de Educație Fizică și Sport ⚽ din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București🏫, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează 🏆 competiția de handbal „Cupa Carol Davila”, un eveniment dedicat studenților pasionați de sport și performanță🌟.
Vă așteptăm vineri, 📅 27 martie 2026, 🕚 ora 11:00, la 📍sala de sport a UMFCD, pentru o competiție plină de energie și spirit universitar!
În data de 27 martie 2026, Disciplina de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București 🏛, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a organizat competiția de handbal Cupa „Carol Davila” 🤾♀️🤾♂️.
Sala de sport a UMFCD a găzduit o competiție intensă, spectaculoasă și plină de energie, în care studenții au oferit un adevărat spectacol sportiv, marcat de determinare, spirit de echipă și fair-play. Pe tot parcursul meciurilor, plăcerea de a juca și dorința de a câștiga au fost prezente la cel mai înalt nivel 🏆.
Evenimentul a fost coordonat de Conf. Univ. Dr. Oana Petrescu, iar atmosfera din teren a reflectat pasiunea pentru sport și implicarea tuturor participanților.
👏 Felicitări tuturor participanților pentru implicare și atmosfera frumoasă creată pe parcursul întregii competiții!









