Liga Studenților la Medicină Dentară București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează pe 🗓️ 3 și 4 octombrie proiectul „Baby Steps in Dentistry”. 🦷
🐣 Baby Steps in Dentistry își propune să faciliteze tranziția studenților din anul I către mediul academic, oferindu-le cadrul potrivit pentru a interacționa cu noii colegi și pentru a primi recomandări utile de la studenții din anii superiori. 📚
📍 Pe parcursul celor două zile, participanții vor descoperi locațiile de curs și laborator pentru anul 1, vor lua parte la workshopul organizat la Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie și vor avea acces la târgul cu standuri, premii, giveaway-uri, gustări și multe alte surprize.
❗ Înscrierile se fac până Joi, 24 septembrie, ora 20:00, accesând linkul următor: lsmdb.ro/baby-steps
Liga Studenților la Medicină Dentară București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a organizat, în perioada 🗓️ 3-4 Octombrie 2026, evenimentul Baby Steps in Dentistry. 🐣
Baby Steps in Dentistry este un proiect conceput special pentru a facilita tranziția noilor studenți în viața universitară. 🦷 În cele două zile, cei 250 de participanți au avut ocazia să descopere în detaliu tot ce presupune viața de student la stomatologie, primind toate informațiile necesare pentru un început de drum cât mai facil. 📚
În prima zi, bobocii au realizat turul locațiilor unde se vor desfășura cursurile și laboratoarele și au luat parte la prezentările susținute de doamna Decan, Prof. Univ. Dr. Andreea Didilescu, doamna Prodecan pentru cooperare internațională, Conf. Univ. Dr. Ana-Maria Țâncu, tutorele de an, Conf. Dr. Mihnea-Ioan Nicolescu și Prof. Univ. Dr. Mugurel-Constantin Rusu. În cea de-a doua zi, aceștia au luat parte la vizita ghidată la Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie, unde au descoperit cele mai noi tehnologii din stomatologie și au avut ocazia să ia primul contact direct cu manoperele practice, realizând scanări intraorale și simulând proceduri de anestezie pe simulatoarele haptice moderne. ⚙️💉









