InterFarma Ediția de toamnă – 18-24.10.2026

Societatea Studenților în Farmacie București 🥼, în parteneriat cu Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din București 🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează în perioada 🗓️18-24 octombrie proiectul „InterFarma Ediția de toamnă”. 

Programul îmbină activitățile practice și cursurile cu explorarea mediului academic al Facultății de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila”, oferindu-le participanților o experiență educațională completă. În plus, aceștia vor descoperi farmecul Bucureștiului printr-o serie de activități sociale interactive, pline de energie și momente de neuitat. 🧪🥽

Fiecare ediție InterFarma aduce împreună studenți uniți de aceeași pasiune pentru domeniul farmaceutic, oferindu-le oportunitatea de a împărtăși idei și experiențe, de a lega prietenii și de a construi conexiuni care trec dincolo de granițele facultăților.

Vă așteptăm cu entuziasm să faceți parte din această experiență de neuitat! ✨

Societatea Studenților în Farmacie București 🥼, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București 🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a organizat în perioada 18-24 octombrie proiectul „ InterFarma ediția de toamnă ”.

Pe lângă cursuri și laboratoare, participanții s-au bucurat de un program social variat, care le-a oferit ocazia să descopere Bucureștiul, să interacționeze și să cunoască mai bine comunitatea farmaceutică:

🌟 Seară de cunoaștere și Bingo – am dat startul săptămânii prin jocuri și activități menite să ne cunoaștem mai bine.

📸 Photo Hunt – „Bucharest Through Your Lens” – am explorat Bucureștiul și am surprins câteva dintre cele mai frumoase locuri ale capitalei.

🏛️ Vizită la Casa Gheorghe Hotăranu – am descoperit cea mai veche farmacie cu laborator din București și câteva repere din istoria profesiei farmaceutice.

🎲 Jeopardy! – ne-am testat cunoștințele într-un joc interactiv într-o atmosferă competitivă și plină de energie.

🤝 Workshop „Negociere vs. Târguială. Ce alegi?” – alături de Societatea Antreprenorială Studențească UMFCD, am discutat despre comunicare, negociere și importanța argumentării.

☕ „One Last Cup” – am încheiat săptămâna cu o sesiune de feedback în care am împărtășit impresii despre experiența trăită și am rememorat momentele importante ale acestei ediții.

Mulțumim participanților și voluntarilor pentru implicare și pentru contribuția la reușita acestei ediții! 💚