Pregătirea teoretică și practică a studenților din anii IV și V se desfășoară conform curriculei specifice stabilite la nivelul Departamentului 10, cu însușirea noțiunilor fundamentale chirurgicale, referitoare la abordarea pacientului, examenului clinic chirurgical, tehnicilor chirurgicale cât și a metodelor de tratament existente.
Pregătirea de cercetare științifică a studenților se axează pe îndrumarea acestora, de către cadrele didactice, în realizarea de lucrări pentru a fi prezentate în cadrul diferitelor manifestări științifice studențești. De asemenea, studenții au posibilitatea să își efectueze lucrările de licență, având ca teme de cercetare afecțiuni chirurgicale întâlnite în clinică.
În cadrul rezidențiatului, se are în vedere dezvoltarea tinerilor medici din specialități chirurgicale atât pe plan profesional cât și academic.
În Clinica de Chirurgie s-au desfășurat o serie de programe de cercetare și studii clinice, în acest sens existând o preocupare continuă:
Programe VIASAN, RELANSIN și CEEX:
- VIASAN 348 – Rolul ganglionului sentinelă în stadializarea și prognosticul cancerului colorectal; 2004-2006;
- VIASAN 346 – Metode avansate de administrare pentru tratamente medicamentoase de lungă durată prin implant subcutanat cu acces vascular; 2004- 2006;
- CEEX 95 – Screening familial, analiza genetică şi monitorizare a persoanelor cu risc de cancer mamar; 2006-2008;
- CEEX 96 – Integrarea tehnicilor de biologie moleculară și a examenelor citogenetice în diagnosticul splenomegaliilor tumorale – factori etiopatogenici, implicații prognostice și terapeutice 2006-2008;
- RELANSIN 2001 – Studiul heterogenitătii endoteliale morfologice și funcționale în insuficiența cardiacă. Relevanța hemodinamică; 2004–2006;
- CEEX 55 – Corelația dintre disfuncția endotelială și afectarea miocardică la pacientul cu diabet zaharat; 2005–2008;
- PN II 41- 093 – Expresia moleculelor asociate semnalului celular și rearanjarea genică – markeri moleculari clonali identificați în dezvoltarea limfoproliferărilor cu celula B. Constituirea registrului național de limfoame foliculare 2007–2010;
- PN II 42 – 158 – Markerii moleculari – bază comună de screening în tumori epiteliale maligne 2008–2012;
- PN II 42 – 161 – Elaborarea şi testarea unei metode complexe de investigaţie a predispoziţiei pentru obezitate şi cancer de sân, bazată pe analiza bioimpedanței şi a regiunilor genomice 5q şi 16q. 2008–2012.
Participarea la studii internaționale multicentrice:
- Rolul Aurograbului în tratamentul infecțiilor cu stafilococ MRSA;
- Studiu multicentric, randomizat, dublu orb pentru stabilirea dozei eficace și sigure a TZP-101 administrat ca perfuzie i.v. de 30 de minute, în ileusul postoperator la pacienții cu intervenții chirurgicale abdominale majore;
- Studiu prospectiv, multicentric, randomizat, dublu orb pentru estimarea siguranţei, eficienţei şi tolerabilităţii NXL104/Ceftazidime plus Metronidazol vs. Meropenem în tratamentul infecţiilor intrabdominale complicate la adulţii spitalizaţi.