Disciplina noastra reprezinta locul pe unde trec anual peste 500 de studenti. Activitatea didactica se desfasoara in sistemul modular – module de cate 6 saptamani. Primele 5 saptamani sunt destinate cursurilor si activitatii practice zilnice, curs de 2 ore si activitate practica de 3 ore. Ultima saptamana este destinata examenelor, atat practice cat si examenul scris, in ultima zi a modulului. Cu aceeasi structura functioneaza modulul de boli infectioase si pentru seria cu predare in limba engleza.
Pe langa activitatea didactica, in INBI Matei Bals se desfasoara o importanta activitate stiintifica. Aici functioneaza aici Academia Europeana de HIV/SIDA si Boli infectioase precum si Societatea de Boli Infectioase si HIV-SIDA.
Cursurile cu medicii rezidenti reprezinta o activitate de educare curenta in institutul nostru. Acestea se desfasoara saptamanal, dupa terminarea activitatii medicale; de asemenea saptamanal au loc sesiuni de prezentari de cazuri, destinate pregatirii medicilor rezidenti pentru viitoarele examene.
Pe langa aceste cursuri, in Institutul Matei Bals au loc cel putin o data pe luna, conferinte pe teme de mare actualitate in domeniul bolilor infectioase. Anual, organizam Zilele Stiintifice ale Institutului National de Boli Infectioase, manifestare stiintifica de peste 10 ani, ce se bucura deja de o recunoastere internationala.
Sloganul nostru este – „Fii si tu unul dintre cei mai buni!” Daca iti doresti sa fii membru al unei echipe de elita te invitam sa ni te alaturi si sa ne impartasim reciproc din experienta.Ne dorim sa deschidem aici o agora in domeniul bolilor infectioase, un loc in care din confruntarea de idei sa rezulte noi si avansate standarde profesionale. Scopul final este de fiecare data acelasi – grija permanenta pentru pacient. Aici vei gasi un excelent mediu educational care isi va dovedi in timp utilitatea. Investeste in viitorul tau!