Disciplina Medicina de familie asigură activitatea didactică pentru toți studenții din cadrul Facultății de Medicină, înclusiv modulul în limba engleză.
Stagiul de medicina de familie este în anul VI de studiu, durează 3 săptămâni, având un număr total de 100 de ore , din care 40 de ore curs și 60 de ore lucrări practice.
Titularul activităților de curs este Prof. Dr. Dumitru Matei. Cursurile sunt susținute prin rotație de toți membrii disciplinei, la sediul disciplinei. Lucrările practice se desfășoară în cabinetele de medicină de familie ale membrilor disciplinei.
Evaluarea studenților constă din evaluarea abilităților practice dobândite în cadrul lucrărilor practice, efectuată de către îndrumătorul de lucrări practice, și examinarea finală, scrisă, care constă din zece subiecte de tratat din suportul de curs.
Studiul se face după suportul de curs, bibliografie și notițe. Există platforma elearning, unde studenții au acces prin parolă individuală la suportul de curs, atât în limba română, cât și în limba engleză.
Colectivul disciplinei, sub coordonarea domnului prof. univ. Dr Matei Dumitru a elaborat doua cărți adresate studenților și medicilor rezidenți – Esențialul în Medicina de Familie, aflat la a treia ediție și Îndreptar Practic de Medicina de Familie.
Disciplina medicină de familie reprezintă centrul de îndrumare pentru rezidenții de medicină de familie. Aceștia beneficiază de cursuri săptămânale în primul an și în anul al treilea, cursuri din curriculum de rezidențiat. Rezidenții au acces prin parolă individuală la suportul de curs, încărcat pe platforma elearning online.
Fiecare modul se finalizează cu un evaluare scrisă, al cărui rezultat este trecut în carnetul de rezident. Disciplina de medicină de familie asigură evaluarea finală a rezidenților, scrisă și practică- caz clinic copil, adult și interpretare buletine de investigații paraclinice- în cadrul examenului de obținere a specialității medicină de familie, la sfârșitul celor trei ani de rezidențiat.
De asemenea membrii disciplinei medicina de familie examinează candidații în vederea obținerii gradului profesional de medic primar în medicina de familie. Activitatea de cercetare este orientată spre aspectele epidemiologice, clinice ale patologiei frecvent întâlnită în practica medicului de familie: boli cardiovasculare, boli respiratorii cronice, aspecte ale alergiilor, boli metabolice, diabet zaharat, obezitate, atât la copil cât și la adult, menopauză, boli reumatismale (poliartrită reumatoidă, lupus eritematos diseminat), sănătății mentale, atât la copil cât și la adult. În activitatea de cercetare sunt antrenați medicii rezidenți și chiar studenții.
Rezultatele cercetarii se transpun in asistența medicală și invatamantul medical, în finalizarea studiilor de doctorat, publicarea unor articole în diferite reviste medicale, indexate în baze de date internaționale și comunicări în cadrul manifestărilor științifice internaționale și naționale.