La data de 1 noiembrie 1943, Prof. Dr. Dan Theodorescu a deschis prima școală de tehnicieni dentari din România în cadrul noului Institut Clinico-Stomatologic, în Spitalul Colentina, institut aflat în subordinea Facultății de Medicină din București,
Această primă școală de tehnicieni dentari a constituit precursorul viitoarelor școli de tehnică dentară, care aveau să apară în România după instaurarea Guvernului condus de către Petru Groza, pe data de 6 martie 1945. La început, aceste școli au funcționat mai mult ca niște școli de meserii coordonate de către maiștrii tehnicieni, dar și de medici stomatologi, pentru ca odată cu instaurarea puterii comuniste în România, aceste școli de meserii să dispară treptat, locul lor fiind luat de către școli cu un învățământ specializat de tehnică dentară.
Concret, tehnica dentară o regăsim ca și specializare de sine-stătătoare în cadrul studiilor liceale al unor unități de profil (liceele cu profil sanitar din țară), fie în cadrul unor școli postliceale foarte bine organizate în foarte multe județe din România.
Acest sistem al învățământului de tehnică dentară a funcționat și după anul 1990 o perioadă, când, la nivel național au fost înființate colegii de tehnică dentară cu durata de 3 ani pe lângă Universitățile de Medicină și Farmacie din țară.
Începând cu anul universitar 2008, colegiile din România s-au desființat, înființându-se învățământul universitar redus de 3 și/sau 4 ani, în această situație aflându-se și Colegiul de Tehnică Dentară, care s-a transformat în specializare universitară cu o durată tot de 3 ani.
În anul universitar 2013-2014, specializarea de Tehnică Dentară a fost trecută din punct de vedere administrativ sub jurisdicția Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (F.M.A.M)., cu ștat de funcțiuni separat de Facultatea de Medicină Dentară, situație care se menține și în prezent.