Liga Studenților la Medicină Dentară București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează, în data de 28 și 29 Septembrie, proiectul „Baby Steps in Dentistry”.
Baby Steps in Dentistry este un eveniment adresat tuturor studenților ce urmează să înceapă anul I , oferindu-le oportunitatea de a-și cunoaște atât viitorii colegi, cât și pe cei din ani mai mari, pregătiți să îi ajute în acest nou început din viețile lor și să le ofere sfaturi utile.
Ca în fiecare ediție, participanții vor face un tur al locațiilor în care se vor desfășura cursurile și lucrările practice din primul an universitar și vor putea afla detalii importante referitoare la viața de student, materii, examene și alte curiozități pe care le au.
Înscrierile se fac completând următorul formular: https://forms.gle/64QTbRuBu8YoomTu6 până Luni, 23 Septembrie, ora 20:00.