Societatea Studențească de Chirurgie din România organizează, în anul 2021, ediția a treia a Congresului SURGICON – The International Surgical Congress for Students.
Evenimentul se va desfășura în perioada 28 – 31 octombrie 2021, în format hibrid, reintroducând workshop-urile hands-on și pastrând totodată accesibilitatea internațională într-un an încă dificil epidemiologic, prin organizarea conferințelor, live surgeries și a competiției științifice în mediul online. Evenimentul este destinat studenților Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
Înscrierile sunt deschise, fie ca participant activ în competiția științifică, fie pasiv, atât cu prezență fizică, cât și exclusiv online.
Selecția participanților se realizează conform regulilor Societății Studențești de Chirurgie.