Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București 🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, în parteneriat cu Societatea Studenților în Medicină din București 🥼, organizează, în perioada 19-21 aprilie 2024 🗓️, proiectul „ȘCOALA SSMB”.
ȘCOALA SSMB 🏫 are ca scop îmbunătățirea colaborării între studenți , prin consolidarea spiritului de echipă, dezvoltarea abilităților de comunicare, totul într-un mediu informal, cooperativ și armonios. Acesta este organizat din dorința de a oferi studenților un mediu cât mai oportun pentru dobândirea și consolidarea unor abilități sociale.
Evenimentul se desfășoară pe durata unui ☀️ weekend, într-o locație în afara capitalei, constând într-o serie de traininguri ținute de traineri acreditați, activități sociale de echipă și alte ateliere de lucru ținute de membrii Consiliului Director Extins al asociației, abordând teme ce privesc atât dezvoltarea profesională, cât şi cea personală, vorbitul în public, precum și teme de dezvoltare organizațională. Pe lângă abilitățile practice dobândite în cadrul trainingurilor, participanții își dezvoltă competențe de lucru în echipă, ei fiind împărțiți în grupe de lucru, integrate sub forma unui concurs, în care trebuie să îndeplinească probe specifice. 🎲
Vă așteptăm să faceți parte din echipa noastră! ✨