Societatea Studenților în Medicină din București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează cea de-a XIV-a Ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină ce va avea loc pe data 27 MAI 2023 în mai multe locații din București.
Scopul Simulării este de a le crea elevilor contextul necesar verificării cunoștințelor într-un cadru fidel celui de examen, ajutându-i să se plaseze față de restul participanților. Subiectele vor fi redactate de către cadre didactice, după modelul Examenului de Admitere.
La finalizarea Simulării, toți elevii sunt așteptați la UMFCD Students’ Fair, în Palatul Facultății de Medicină, Bulevardul Eroii Sanitari, Nr. 8, în intervalul 13:00- 18:00. Aceștia vor fi întâmpinați de studenții voluntari ce le vor prezenta atât proiecte de voluntariat, cât și de cercetare. De asemenea, participanții vor afla despre posibilitatea obținerii unui stagiu de practică medicală în străinătate și despre programele de schimb de experiență naționale și internaționale.
Înscrierile rămân deschise până pe data de 3 MAI 2023, ora 23:59.
De asemenea, pentru înscrieri și pentru mai multe informații, vă invităm să accesați site-ul oficial al Simulării: https:/simulare.ssmb.ro/.