București, 08.04.2025
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță încheierea unui parteneriat strategic cu Ziarul Lumina, publicația oficială a Patriarhiei Române, în vederea dezvoltării și promovării educației medicale adresate publicului larg.
Acordul de parteneriat a fost semnat astăzi de către Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, și Pr. Ștefan Sfarghie, Consilier Patriarhal și Directorul Ziarului Lumina, în prezența Conf. Univ. Dr. Ștefan Busnatu, Prorector, Ș.L. Dr. Andronic Octavian, coordonatorul Centrului de Inovație și e-Health, Dr. Andreea Pușcașu, coordonator al Nucleului de Comunicare Digitală din cadrul CieH, precum și a Dnei Zamora Gabriela, Redactor-șef adjunct al Ziarului Lumina.
Această inițiativă are ca obiectiv principal facilitarea accesului populației la informații medicale corecte, validate științific și prezentate într-un limbaj accesibil, contribuind astfel la creșterea nivelului de alfabetizare în sănătate și la promovarea prevenției.
În cadrul colaborării, va fi publicată săptămânal, în fiecare zi de miercuri, o pagină dedicată sănătății și educației medicale, structurată în trei componente principale:
- un articol de informare medicală generală, centrat pe înțelegerea patologiilor frecvente;
- un material dedicat prevenției, care va include recomandări practice pentru menținerea sănătății;
- un articol privind inovațiile tehnologice emergente în domeniul medical.
Prin această colaborare, cele două instituții își propun să creeze o punte între mediul academic medical și comunitate, promovând un model de comunicare responsabilă, bazată pe rigoare științifică și relevanță socială.
„Educația pentru sănătate reprezintă un pilon esențial al unei societăți moderne. Prin acest parteneriat, ne asumăm un rol activ în diseminarea informației medicale de calitate și în susținerea unei culturi a prevenției, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și responsabilitate în rândul populației”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Parteneriatul reflectă angajamentul comun al celor două instituții de a sprijini informarea corectă și de a valorifica expertiza medicală în beneficiul societății.






