Laboratorul Inimii – Vorbim despre riscuri. Cursuri de resuscitare

De Ziua Mondială a Inimii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice lansează „Laboratorul Inimii” – proiect de prevenție cardio-reno-metabolică în comunitate.

Proiectul, prevăzut pentru o perioadă de 12 luni, își propune dezvoltarea unui model practic de prevenție cardio-reno-metabolică în comunitate, care să aducă prevenția mai aproape de oameni prin educație, creșterea capacității asistenților medicali comunitari și utilizarea unor instrumente simple de automonitorizare și monitorizare digitală.

Lansarea proiectului va avea loc marți, 29 septembrie 2026, de la ora 14:00, în cadrul evenimentului „Laboratorul Inimii – Vorbim despre riscuri. Cursuri de resuscitare”, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, la Centrul de Simulare Medicală al UMF ”Carol Davila”, Str. Thomas Masaryk, nr. 19, Sector 2, București.

De la informare la prevenție aplicată în comunitate

„Laboratorul Inimii” pornește de la nevoia simplă de a transforma informația despre prevenție în competențe practice pe care oamenii să le poată utiliza în viața de zi cu zi. Participanții vor învăța cum să își măsoare corect tensiunea arterială și pulsul, cum să înțeleagă mai bine factorii de risc cardio-reno-metabolic, cum să utilizeze un jurnal personal de sănătate și instrumente digitale de monitorizare și cum să acceseze consultațiile și investigațiile disponibile prin pachetele de prevenție.

Un rol central în proiect îl vor avea asistenții medicali comunitari, care vor fi pregătiți pentru a deveni multiplicatori ai acestor intervenții și pentru a sprijini educația, prevenția și monitorizarea persoanelor direct în comunitățile în care activează.

Intervențiile vor viza Bucureștiul și județele din proximitate, cu activități dedicate în special în Călărași, Ialomița, Buzău și Giurgiu.

Evenimentul va avea două părți:

Partea I – educativă: discutăm despre riscurile cardiovasculare și despre importanța testărilor pentru depistarea lor la timp.

Partea a II-a – practică: cursuri de resuscitare, în care participanții învață manevrele care pot salva o viață.

Vorbitori invitați:

  • Prof. dr. Viorel Jinga, rector UMF „Carol Davila”
  • Prof. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Senatului UMF „Carol Davila”
  • Lidia Onofrei, coordonator național al activității de asistență medicală comunitară, Ministerul Sănătății
  • Conf. dr. Ștefan Busnatu, prorector UMF „Carol Davila”
  • Luminița Vâlcea, director executiv COPAC

Proiect susținut cu sprijinul Zentiva, Servier, AstraZeneca, Roche, MSD, Pfizer, Viatris, LAWG – Local American Working Group și al Hubului de Inovație în Sănătate, parteneri care contribuie la dezvoltarea și susținerea inițiativelor dedicate prevenției cardiovasculare, educației pentru sănătate și creșterii capacității de intervenție la nivelul comunității.

Mai multe detalii precum și linkul de inscriere il gasiți AICI