Prof. Dr. med. Dr. h. c. Martina Müller-Schilling a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Carol Davila” din București

Marți, 16.06.2026, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Prof. Dr. med. Dr. h. c. Martina Müller-Schilling, una dintre cele mai prestigioase personalități ale medicinei europene contemporane, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile în domeniul medicinei, cercetării științifice, educației medicale și cooperării academice internaționale.

Prof. Martina Müller-Schilling este un nume de referință în medicina internă, gastroenterologie și hepatologie, având o activitate profesională și științifică impresionantă, care acoperă numeroase domenii medicale, de la oncologie și imunologie până la boli infecțioase, terapie intensivă și transplant hepatic.

Absolventă a Programului de Educație Medicală al Harvard Medical School și abilitată la Universitatea din Heidelberg, Prof. Dr. med. Dr. h. c. Müller-Schilling și-a construit o carieră academică de excepție, îmbinând activitatea clinică, cercetarea fundamentală și formarea noilor generații de medici. Pentru contribuțiile sale în domeniul educației medicale, a fost desemnată „Profesorul Anului în Germania” la categoria Știință și Medicină.

Activitatea sa de cercetare, desfășurată inclusiv în cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), a contribuit la o mai bună înțelegere a mecanismelor fundamentale ale bolilor și la dezvoltarea unor abordări moderne de diagnostic și tratament. Totodată, prin pozițiile de conducere ocupate în instituții medicale și universitare de prestigiu, Prof. Dr. med. Dr. h. c. Martina Müller-Schilling s-a remarcat ca un lider vizionar și un promotor al excelenței academice.

În prezent, conduce Clinica de Medicină Internă I a Universității din Regensburg și este activ implicată în numeroase organizații și proiecte europene, contribuind la consolidarea colaborării dintre comunitățile medicale și științifice internaționale.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, UMF „Carol Davila” din București își exprimă aprecierea față de întreaga activitate profesională și academică a Prof. Dr. med. Dr. h. c. Martina Müller-Schilling, precum și față de contribuția sa la dezvoltarea medicinei moderne și la promovarea cooperării internaționale în domeniul sănătății și educației medicale.