CUPA „CAROL DAVILA” la Baschet 3×3 Ediția 2022
duminică, 17 aprilie 2022
O competiție de mare tradiție în Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, cu peste 50 de ediții organizate. La finalul zilei de 16 Aprilie, după 7 ore de Baschet
- Publicat în General
ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND DISTRIBUIREA VOUCHERELOR DE VACANȚĂ PENTRU ANUL 2022
vineri, 15 aprilie 2022
Documentație pentru distribuirea voucherelor de vacanță pentru anul 2022
- Publicat în General
Premierea câștigătorilor Ediției a II-a a Cupei de Șah UMFCD
joi, 14 aprilie 2022
Societatea studenţilor din Universitatea noastră a organizat un concurs de şah la care au participat 78 de tineri medicinişti, studenţi, medici rezidenţi şi medici specialişti. Într-o organizare deosebită, datorată, în
- Publicat în General, Sportul este sanatate
ACORDAREA TITLULUI DOCTOR HONORIS CAUSA PROFESORULUI DOCTOR GIAN CARLO DI RENZO
duminică, 10 aprilie 2022
Ieri, 7.04.2022, la Rectoratul Universităţii noastre, a avut loc ceremonia de acordare a Titlului Doctor Honoris Causa Profesorului Universitar Doctor Gian Carlo Di Renzo, Directorul Departamentului de Obstetrică şi Ginecologie
- Publicat în General
Acces Demo pentru Complete Anatomy, Elsevier
joi, 07 aprilie 2022
Parcurgeți pașii următori pentru acces la conținutul platformei: Descărcați versiunea gratuită Complete Anatomy din App Store compatibilă cu dispozitivul dvs; Înregistrați-vă folosind adresa instituțională de mail; Solicitați la biblioteca@umfcd.ro codul
- Publicat în General
Acordarea Burselor Speciale ,,Prof. Univ. Dr. Theodor Burghele”
marți, 05 aprilie 2022
În admirabila Sală de Consiliu a Palatului Facultăţii de Medicină, a avut loc ieri 4.04.2022, în prezenţa Rectorului Universităţii Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, a Prorectorului cu probleme studenţeşti Prof.
- Publicat în General
ACORDAREA TITLULUI DE PROFESOR EMERIT
marți, 05 aprilie 2022
În deschiderea Senatului Universitar din data de 31 Martie 2022 a avut loc o impresionantă ceremonie de acordare a Titlului de Profesor Emerit unor personalităţi marcante ale Universităţii Noastre: Prof.
- Publicat în General
Înscrieri Turneul de Baschet 3×3 Cupa „Carol Davila”
luni, 04 aprilie 2022
Dragi studenți, Sâmbătă 16 APRILIE, începând cu orele 10:00 se va desfășura turneul de baschet 3×3 Cupa „Carol Davila” la sala de sport Medicină. După mult timp studenții UMF vor
- Publicat în General, Sportul este sanatate
Legitimația studenților UMFCD se schimbă!
luni, 04 aprilie 2022
Legitimația studenților UMFCD se modernizează! Începand chiar din acest an academic, legitimațiile studenților UMFCD vor face parte din cadrul programului ISIC (International Student Identity Card). Astfel, noile legitimații UMFCD se
- Publicat în General
Înscrieri Cupă Șah UMFCD 8-10 Aprilie 2022
vineri, 01 aprilie 2022
În perioada 8-10 Aprilie, UMF „Carol Davila”, în colaborare cu Federația Română de Șah și cu Societatea Studenților în Medicină din Bucureşti, vă invită să participați la cea de-a doua
- Publicat în General, Sportul este sanatate













