De Ziua Mondială a Inimii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice lansează „Laboratorul Inimii” – proiect de prevenție cardio-reno-metabolică în comunitate. Proiectul,
Administrația Prezidențială a României a găzduit dezbaterea națională „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, organizată în parteneriat cu
În perioada 10-15 august, campania Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – „Asumă-ți să fii sănătos!”, prin cei 46 de medici voluntari, a oferit turiștilor aflați în
  Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile universitare de
Tagged under: ,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București salută adoptarea de către Guvernul României a Hotărârii privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Lucrări de restaurare, refuncționalizare, consolidare
Tagged under: ,
ANUNȚ PRESUSȚINERE TEZĂ DOCTORAT În data de 17 iunie 2026, ora 08:00, la Biblioteca din cadrul Spitalului Clinic ,,Prof. Dr. Theodor Burghele’’, Șos. Panduri nr. 20, Sector 5, Bucuresti, va
Ediția 2026 a clasamentului internațional SCImago Institutions Rankings (SIR) plasează Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații
Tagged under: ,

Anunț Simplificare 317207 MEDFAM

Anunț Simplificare 317207 MEDFAM
Programul SĂNĂTATEObiectivul de politică 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor socialePrioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite
Cu profundă durere, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță trecerea în neființă a domnului Prof. Univ. Dr. Eugen Brătucu, personalitate remarcabilă a chirurgiei românești, profesor universitar