Seminarul Programul EU4Health („UE pentru sănătate”) 2021-2027 – Pentru o Uniune Europeană mai sănătoasă

Ieri, 9 Martie 2023, a avut loc, în impunătoarea Sală de Consiliu a Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti, seminarul Programul EU4Health („UE pentru sănătate”) 2021-2027 – Pentru o Uniune Europeană mai sănătoasă – Oportunități și mecanisme de finanțare în domeniile prioritare ale sănătății publice la nivel European adresat profesioniștilor din sistemul de sănătate, asociațiilor de pacienți, reprezentanților societății civile și altor actori relevanți ai sistemului de sănătate.


Evenimentul a fost organizat de Ministerul Sănătăţii, sprijinit de I.N.S.P. şi găzduit de Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, având ca obiectiv prezentarea oportunităţilor de finanţare în sănătatea publică existente, mecanismele de finanţare şi de identificare a soluţiilor de dezvoltare de noi proiecte care să răspundă unor nevoi specifice naţionale.



La eveniment au participat numeroase cadre didactice din domeniul medical, din Bucureşti şi din ţară, medici, reprezentanţi ai C.M.R., C.M.B., I.N.M.S.S., A.N.M.D.M, I.O.B., M.S. şi au luat cuvântul Prof. Dr. Simona Ruţă – Prorector pentru Cercetare Ştiinţifică al Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”; Prof. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătăţii; Diana Păun – Consilier Prezidenţial – Departamentul de Sănătate Publică; Marina Zanchi – Director Hadea; Florina Telea – Şef Unitate A1, HADEA; Theodor Hăratău – Project Advisor, Coordonator Granturi Reţele Boli Rare (ERNs), Unitatea A1, HADEA; Alexandru Rogobete – Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; Dr. Carmen Ungurean – Institutul Naţional de Sănătate Publică, Dr. Amalia Şerban – Ministerul Sănătăţii, etc.