COMUNICAT DE PRESĂ: Campania de prevenție a UMFCD- Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2024. Nou record de consultații medicale oferite de medicii voluntari – 5.353

Pentru al patrulea an consecutiv, campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a fost prezentă în sudul litoralului românesc unde a oferit turiștilor aflați la malul Mării Negre , în perioada 12-17 august, 5.353 de consultații medicale, cu 596 mai multe , comparativ cu numărul de consultații realizate în ediția din 2023.

Astfel, putem spune că a patra ediție a campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”- Litoral 2024- a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, campanie realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD) , Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie , cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța a înregistrat un nou succes la Malul Mării Negre.

5.353 de consultații medicale , în regim gratuit , în domeniile dermatologiei , endocrinologiei și pediatriei. Screening melanom, screening sindrom metabolic, screening osteoporoză, precum și evaluare stare de nutriție a copiilor în corelație cu anumite variabile socio-economice și familiale. Acesta este rezultatul celor peste 330 de ore de consultații medicale realizate de către cei 36 de medici rezidenți și specialiști dermatologi , endocrinologi și pediatri angrenați în amplul program de voluntariat anual , derulat pe litoralul românesc de către Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Astfel, în perioada 12-17 august 2024, în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 17 august, când programul de screening s-a derulat  doar în cursul dimineții,toți cei care au dorit să beneficieze de un consult medical gratuit i-au putut întâlni pe medicii noștri voluntari aflați în puncte special amenajate pe plajă (corturi generoase puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale) în stațiunile : Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter și Mangalia . Iar numărul celor care au trecut pragul campaniei de prevențieAsumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2024- a fost unul record, cei care și-au dat consimțământul pentru screening dermatologic, endocrinologic sau pediatric  contabilizând la finalul campaniei un număr de 5.353 de consultații, cu 596 mai  mare față de numărul înregistrat în ediția de anul trecut  a campaniei și cu aproximativ 1.000 față de ediția din 2022..

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2024- este 5.353  din care 2.118 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; 775 consultații pediatrice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.685 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 770 de consultații pentru screening osteoporoză.

Mai mult, pe parcursul celor 6 zile ale campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2024, medicii au depistat o serie de suspiciuni de boli dermatologice grave, pacienți cu risc crescut și foarte crescut de fractură osteoporotică sau cu diverse afecțiuni tiroidiene, precum și pacienți, atât adulți , cât și copii, cu un grad ridicat de obezitate.

Astfel, din punct de vedere dermatologic au fost depistate multiple suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale (4 suspiciuni/carcinom spino-celular, 22 suspiciuni /carcinom bazo-celular, 67 suspiciuni/keratoze actinice, 42 suspiciuni/nevi displazici atipici  și 5 suspiciuni /melanom). Pe lângă aceste suspiciuni de cancere de piele  au fost evaluate și numeroase alte leziuni tumorale benigne pentru care s-a recomandat monitorizarea la medicul de specialitate.

”Și anul acesta campania si-a atins scopul propus și anume acela de a contribui la  educarea populației cu privire la importanța protecției solare, dar în același timp reușind să diagnosticheze numeroase afecțiuni tumorale cutanate pentru care pacienții au fost îndrumați către medicul dermatolog” a precizat Dr. Alin Codrut Nicolescu, Secretarul General al Societății Române de Dermatologie.

 La rândul său, Prof.Univ. Dr. Magda Constantin a declarat : ” am constatat că , datorită acestor campanii de prevenție ,din ce în ce mai multi turiști au ințeles necesitatea fotoprotecției, dar și modul de aplicare a produselor specifice” .

Dintre cei 775 de copii evaluați (51% fete și 49% băieți) 71,5% au prezentat greutate corporală normală, 19% sunt supraponderali, 3% au prezentat un grad ridicat de obezitate, , iar 4,5 % sunt subponderali. De asemenea, aproximativ 50% dintre copiii evaluați au declarat că se spală pe dinți de două ori pe zi, iar 30% , doar o singură data pe zi, în timp ce pentru igiena orală doar 20% dintre aceștia schimbă periuța de dinți la o lună de zile, 21% la două luni, iar 34,1 % la trei luni.

Prin adresabilitatea crescută și anul acesta a părinților la medicul pediatric, care și-au dorit o evaluare medicală corectă și profesionistă a copiilor lor, campania Asumă-ți să fii sănătos! câștigă tot mai mult teren atât din punct de vedere al notorietății, cât mai ales din perspectiva creșterii gradului de conștientizare a importanței pe care o are prevenția medicală de la cele mai fragede vârste. Pentru că a crește sănătos înseamnă pentru viitor o calitate mult mai bună a vieții și un plus substanțial pentru tot ceea ce înțelegem a fi conceptul longevității”  a declarat președintele Societății Române de Pediatrie, Prof.Univ.Dr.Doina Pleșca.

În aria endocrinologiei, din totalul de 1.685 de pacienți care au efectuat screening pentru sindrom metabolic, 963 au fost bărbați, iar 722 femei. Au prezentat sindrom metabolic 439 de pacienti (26% din numărul total). Dintre barbatii cu varsta de peste 50 de ani, 49,2% au prezentat sindrom metabolic, în timp ce 34,4% dintre pacientele aflate in post-menopauza au fost diagnosticate cu aceasta afectiune. In ceea ce priveste hipertensiunea arteriala, aproximativ 25% dintre pacienti erau cunoscuti cu HTA primara, iar diabet zaharat tip 2 cunoscut au prezentat 6,62% dintre pacientii care au participat la screening.

Îmbucurător este faptul că, de la an la an, crește semnificativ gradul de adresabilitate la medic, și prin campania  Asumă-ți să fii sănătos! a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, iar din perspectiva specialității noastre medicale, endocrinologia, menționez faptul că în cazul persoanelor care au fost identificate cu risc crescut de osteoporoză sau pentru sindrom metabolic, acestea vor rămâne în contact cu medicii din campanie, pentru a fi îndrumate pe mai departe către medicii specialiști din București sau din provincie” a declarat Prof.Univ.Dr. Cătălina Poiană, Prorector al UMF ”Carol Davila” din București.

Screeningul pentru riscul de fractură osteoporotică a fost efectuat la 770 de turiști, 52 dintre aceștia (6,75%) au prezentat risc crescut sau foarte crescut de fractură. Acest risc a fost evidentiat la 3% dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, respectiv la 9,45% dintre femeile in postmenopauza.

De asemenea, din punct de vedere al greutății corporale a pacientilor consultati in cadrul Campaniei “Asuma-ti sa fii sanatos” Litoral 2024, s-au observat următoarele aspecte: 33,8% au fost supraponderali, 28.8% au prezentat obezitate grad I și 9,2% obezitate grad II si III, reprezentand grade înalte de obezitate. Astfel, peste 70% dintre cei evaluati au avut greutate corporală peste cea normală.

Este remarcabil faptul că această campanie de prevenție – Asumă-ți să fii sănătos! – a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București se bucură de un interes într-o continuă creștere din partea turiștilor care , anul acesta, au înregistrat un nou record din perspectiva prezenței la medicii noștri voluntari aflați pentru o săptămână în sudul litoralului , ceea ce înseamnă totodată și o creștere direct proporțională a gradului de conștientizare a oamenilor asupra rolului extrem de important pe care îl are medicina de prevenție în păstrarea echilibrului stării de sănătate , motiv pentru care avem obligativitatea de a da continuitate acestei campanii , dar și altor proiecte similare pe care UMF Carol Davila le deruleazăa declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga.

Totodată acesta a ținut să mulțumească întregii echipe a campaniei Asumă-ți să fii sănătos! -litoral 2024, Societății Române de Dermatologie (SRD), Societății Române de Endocrinologie (SRE),  Societății Române de Pediatrie , Ministerului Apărării Naționale , Direcției de Sănătate Publică din Constanța, echipelor SMURD , SALVAMAR și ale SALVAMIRAL Constanța:

Fără sprijinul acestor oameni excepționali , cărora le mulțumesc în mod deosebit, nu cred că am fi putut construi și dezvolta un astfel de proiect de anvergura campaniei Asumă-ți să fii sănătos! dar, mai mult de-atât, împreună cu cei 36 de medici rezidenți și specialiști, și cu coordonatorii lor dedicați, țin să aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au vizitat anul acesta și care în fond au îmbrăcat într-un nou succes această campanie care, din păcate a scos în evidență și o serie de suspiciuni sau probleme grave de sănătate de care oamenii nu aveau cunoștință, dar care, din fericire, se află într-un stadiu incipient , purtând astfel un grad înalt de vindecare”.

Campania de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2024 a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța și s-a derulat în perioada 14-19 august beneficiind de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui proiect : Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga –Rector al UMFCD, Dr. Alin Nicolescu – Secretar General al Societății Române de Dermatologie (SRD) , Prof.Univ.Dr. Cătălina Poiană – Prorector al UMFCD, Prof.Univ.Dr. Doina Pleșca – Președintele Societății Române de Pediatrie (SRP), Conf.Univ.Dr. Anca Drăgănescu-SRP, Prof.Univ.Dr. Magda Constantin-SRD , precum și Ec. Cristina Ecaterina Schipor – Director Executiv al DSP Constanța.