ANUNȚURI DOCUMENTE

INSTRUCȚIUNI PENTRU ELIBERAREA DIPLOMELOR DE LICENȚĂ ȘI A SUPLIMENTELOR LA DIPLOME:

Începând cu data de 01.10.2024 se primesc cereri pentru eliberarea în regim de urgență a diplomelor de licență și a suplimentelor la diplome, sesiunea septembrie 2024 la adresa de email actestudii@umfcd.ro.

Programările vor fi transmise șefilor de serie iar liberarea diplomelor se va face în maxim 30 zile de la depunerea cererii, la Rectoratul U.M.F. ”Carol Davila”, din Str. Dionisie Lupu Nr. 37, pe baza actului de identitate în original (carte identitate sau pașaport, procură notarială sau avocațială în original însoțită de copia actelor de identitate al titularului diplomei precum și al împuternicitului).

În cazul în care fișa de lichidare prezintă restanțe, diploma nu se va putea elibera până la soluționarea/achitarea obligațiilor față de universitate.

Persoanele împuternicite vor putea ridica maxim 5 diplome/zi în baza programării.

Pentru promoția 2023-2024 nu este necesară adeverința pentru Ministerul Educației.

IMPORTANT!

În conformitate cu prevederile Ordinului Nr. 3691/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație-Diplomele pentru absolvenții care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează gratuit de către instituția organizatoare în cel mult 12 luni de la data promovării”.

Astfel, începând cu data de 01.10.2024 pentru eliberarea diplomelor de finalizare a studiilor aferente promoțiilor anterioare anului universitar 2023-2024 se va percepe taxa de arhivare în cuantum de 250 lei. 

  • Beneficiar: UMF „Carol Davila” – București
  • Cod fiscal: 4192910
  • Cont: RO72BTRLRONINCS000771401
  • Banca Transilvania
  • Observații: Cod de plată, Nume și prenume SOLICITANT
  1. Prin internet banking Banca Transilvania folosind opțiunea “plată utilități – UMF „CAROL DAVILA” încasări de la studenți români
  2. La orice automat de plăți BT folosind codul de plată PADEV21R sau codul de bare aferent.

PADEV21R

TAXĂ ARHIVARE

Diplomele de licență și suplimentele la diplomă se vor elibera la Rectoratul U.M.F. „Carol Davila”, din Str. Dionisie Lupu Nr. 37, Serviciul Evidență Informatizată studenți, absolvenți și Acte studii.

Pentru alte promoții se pot depune solicitări pe aceeași adresa de email: 

Pentru eliberare se vor prezenta următoarele documente:

  • ACTUL DE IDENTITATE, PAŞAPORT SAU PERMIS DE ŞEDERE ÎN ORIGINAL;
  • DUPĂ CAZ, PROCURĂ NOTARIALĂ/ÎMPUTERNICIRE AVOCAȚIALĂ, ÎNSOŢITĂ DE COPIE DUPĂ ACTUL DE IDENTITATE AL PERSOANEI CARE RIDICĂ ACTELE DE STUDII, PRECUM ŞI ORIGINALUL;
  • DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE ARHIVARE ÎN CUANTUM DE 250 LEI.

Fișa de lichidare din dosarul absolventului se va semna de absolvent la ridicarea diplomei. În cazul în care sunt restanțe pe document nu se va putea elibera diploma până la soluționarea /achitarea obligațiilor față de universitate.

DIPLOMELE DE LICENȚĂ ŞI SUPLIMENTELE LA DIPLOME SE VOR ELIBERA ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL, ÎN INTERVALUL:

LUNI – MIERCURI, ORELE 13:00-15:00

INSTRUCŢIUNI PENTRU OBȚINEREA PROGRAMEI ANALITICE:

Se vor depune la Serviciul Evidență Informatizată studenți, absolvenți și Acte studii, la adresa de email actestudii@umfcd.ro

  • Cerere (Macheta se regăsește și la secțiunea machete cereri)
  • Dovada achitării taxei de 500 lei

PROGRAMA ANALITICĂ SE ELIBEREAZĂ DOAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ!

PROGRAMA ANALITICĂ SE ELIBEREAZĂ DOAR ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI, NU ȘI ABSOLVENȚILOR ALTOR FACULTĂȚI CARE DOAR AU SUSȚINUT EXAMENUL DE LICENȚĂ ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI.

Programa analitică se va ridica de către titular sau de către persoana desemnată de acesta în termen de 30 zile de la depunerea cererii.

Documentele solicitate SE VOR ELIBERA DOAR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL, ÎN INTERVALUL:

LUNI – MIERCURI, ORELE 13:00-15:00

Vă informăm că, pentru achitarea taxelor necesare pentru eliberarea PROGRAMEI ANALITICE codul de plată este PADEV21R

Taxa pentru PROGRAMA ANALITICĂ se poate achita cu ordin de plată folosind următoarele date:

  • Beneficiar: UMF „Carol Davila” – București
  • Cod fiscal: 4192910
  • Cont: RO72BTRLRONINCS000771401
  • Banca Transilvania
  • Observații: Cod de plată, Nume și prenume SOLICITANT
  1. Prin internet banking Banca Transilvania folosind opțiunea “plată utilități – UMF „CAROL DAVILA” încasări de la studenți români
  2. La orice automat de plăți BT folosind codul de plată PADEV21R sau codul de bare aferent.

 

PADEV21R

TAXĂ PROGRAMA ANALITICĂ

INSTRUCȚIUNI PENTRU ELIBERAREA DUPLICATELOR LA:

  • DIPLOMA DE LICENŢĂ;
  • DIPLOMA DE MASTER;
  • DIPLOMA DE DOCTOR;
  • DIPLOMA DE ABSOLVIRE;
  • FOAIE MATRICOLĂ/SUPLIMENT LA DIPLOMĂ;

SE VA  ÎNTOCMI UN DOSAR CARE TREBUIE SĂ CUPRINDĂ URMĂTOARELE DOCUMENTE:

  1. SE VA COMPLETA MACHETA CERERII (MACHETA CERERII SE REGĂSEȘTE ȘI LA SECȚIUNEA MACHETE CERERI); CEREREA SE VA COMPLETA CU NUMELE DIN CERTIFICATUL DE NAȘTERE.
  2. DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE 500 LEI PENTRU FIECARE DUPLICAT SOLICITAT (DIPLOMĂ ABSOLVIRE/LICENȚĂ/MASTER/DOCTOR/ANEXA DE STUDII/FOAIE MATRICOLĂ/SUPLIMENT LA DIPLOMĂ).
  3. MONITORUL OFICIAL CONŢINÂND ANUNŢUL DE PIERDERE CARE SĂ CUPRINDĂ TOATE DATELE DE IDENTIFICARE ALE ACTELOR DE STUDII, PRECUM ȘI NUMELE TITULARULUI DIPLOMEI. ÎN SITUAȚIA ÎN CARE PE DIPLOMĂ ESTE MENȚIONATĂ INFORMAȚIA „DIPLOMA ESTE ÎNSOȚITĂ DE ANEXA 1 ȘI 2/FOAIA MATRICOLĂ/SUPLIMENT LA DIPLOMĂ”, ANUNȚUL PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL ȘI DECLARAȚIA NOTARIALĂ, VOR CUPRINDE ACESTE DETALII.
  4. DECLARAȚIE NOTARIALĂ PE PROPRIA RĂSPUNDERE PENTRU PIERDEREA ACTULUI/ACTELOR DE STUDIU;
  5. CERTIFICATUL DE NAŞTERE ÎN ORIGINAL ȘI COPIE SIMPLĂ;
  6. 2 FOTOGRAFII ¾ (DE BULETIN), COLOR, RECENTE;
  7. ÎN CAZUL ÎN CARE TITULARUL SE AFLĂ ÎN POSESIA UNUIA DINTRE ACTELE DE STUDII ÎN ORIGINAL, ACESTA SE VA PREDA ÎN VEDEREA ANULĂRII;
  8. COPIE SIMPLĂ DUPĂ ACTUL DE STUDIU PIERDUT (dacă există);
  • Dosarul complet se va depune la Serviciul Evidență Informatizată studenți, absolvenți și Acte studii, personal sau cu procură notarială.
  • Program de lucru cu publicul (pentru depunere dosar/ridicare duplicat) – Luni- Miercuri 13.00-15.00.
  • Eliberarea duplicatului se va efectua în termen de maxim 30 zile de la depunerea cererii.
  • Actul de studiu – Duplicat – se eliberează personal titularului sau persoanei desemnate de acesta prin procură notarială.

Vă informăm că, pentru achitarea taxelor necesare pentru eliberarea duplicatelor codul de plată este PADEV21R

Taxa pentru duplicat se poate achita cu ordin de plată folosind următoarele date:

  • Beneficiar: UMF „Carol Davila” – București
  • Cod fiscal: 4192910
  • Cont: RO72BTRLRONINCS000771401
  • Banca Transilvania
  • Observații: Cod de plată, Nume și prenume SOLICITANT
  1. Prin internet banking Banca Transilvania folosind opțiunea “plată utilități – UMF „CAROL DAVILA” încasări de la studenți români
  2. La orice automat de plăți BT folosind codul de plată PADEV21R sau codul de bare aferent.

PADEV21R

TAXĂ DUPLICAT

INSTRUCŢIUNI PENTRU ELIBERAREA ADEVERINŢELOR

PENTRU DEPUNERE:

  1. ADEVERINŢĂ DE CONFIRMARE STUDII, NECESARĂ LA CASA DE PENSII
  2. ADEVERINŢĂ DE CONFIRMARE STUDII, NECESARĂ LA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII/DSP 
  3. ADEVERINŢA DE AUTENTICITATE NECESARĂ LA MINISTERUL EDUCAŢIEI

MACHETELE CERERILOR SE REGĂSESC LA SECȚIUNEA MACHETE CERERI.

SE VOR RESPECTA URMĂTOARELE ETAPE:

  • CEREREA SE VA COMPLETA CU NUMELE DIN CERTIFICATUL DE NAȘTERE
  • DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE 150 LEI LA BANCĂ (taxă valabilă de la data de 1 Octombrie 2024)
  • ACEST SET DE DOCUMENTE SE VA DEPUNE LA SERVICIUL EVIDENȚĂ INFORMATIZATĂ STUDENȚI, ABSOLVENȚI ȘI ACTE STUDII LA ADRESA DE  EMAIL actestudii@umfcd.ro

Adeverința se va ridica de către titular sau de către persoana desemnată de acesta în termen de 15 zile de la depunerea cererii.

Notă: Absolvenţilor altor universităţi, (cei care au susţinut examenul de licenţă la UMF „Carol Davila” București – ex. UI „Titu Maiorescu”) nu li se va specifica în adeverinţă şi perioada de studii, ci doar datele referitoare la diploma de licenţă eliberată de UMF „Carol Davila” București. Adeverinţa pentru perioada de studii se eliberează de la universitatea absolvită.

Documentele solicitate SE VOR ELIBERA DOAR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL, ÎN INTERVALUL:

LUNI – MIERCURI, ORELE 13:00-15:00


Vă informăm că, pentru achitarea taxelor necesare pentru eliberarea adeverințelor necesare pentru DSP, Ministerul Educației , pensie, etc. codul de plată este PADEV21R

  1. Taxa pentru adeverință se poate achita cu ordin de plată folosind următoarele date:
  • Beneficiar:  UMF „Carol Davila” – București
  • Cod fiscal: 4192910                                                                                             
  • Cont:  RO72BTRLRONINCS000771401
  • Banca Transilvania
  • Observații: Cod de plată, Nume și prenume SOLICITANT
  1. Prin internet banking Banca Transilvania folosind opțiunea “plată utilități – UMF „CAROL DAVILA” încasări de la studenți români
  2. La orice automat de plăți BT folosind codul de plată PADEV21R sau codul de bare aferent.

PADEV21R

TAXĂ ADEVERINȚĂ

Completare anunț procură Conform ORDINULUI 4156/2020 din 27 aprilie 2020, pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind regimul actelor de studii și al documentelor universitare în sistemul de învățământ superior

În situația în care titularul nu se poate prezenta, actul de studii poate fi eliberat împuternicitului acestuia, pe bază de procură autentificată la notariat/împuternicire avocațială în copie certificată conform cu originalul, în care se menționează în mod expres faptul că împuternicitul poate ridica acte de studii.(3) În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, aceasta se depune în original, fiind însoțită de traducerea legalizată. Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autoritățile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită.

INSTRUCŢIUNI PENTRU ELIBERAREA FOILOR MATRICOLE

Foaia matricolă va fi eliberată doar absolvenților cărora nu le-a fost eliberată la absolvire.

Se vor depune la Serviciul Evidență Informatizată Studenți, Absolvenți și Acte Studii, la adresa de email: actestudii@umfcd.ro

  • Cerere (Macheta se regăsește și la secțiunea machete cereri);
    • CEREREA SE VA COMPLETA CU NUMELE DIN DIPLOMA DE LICENȚĂ/CERTIFICATUL DE NAȘTERE

Foaia matricolă se va ridica de către titular sau de către persoana împuternicită legal.

Termenul de eliberare este 30 de zile de la depunerea cererii.


Documentele solicitate SE VOR ELIBERA DOAR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL, ÎN INTERVALUL:

LUNI – MIERCURI, ORELE 13:00-15:00

E-mail: actestudii@umfcd.ro

Adresă: Strada Dionisie Lupu, Nr.37

Telefon: 021/318.07.22/139/169

TOP