În urma reprogramărilor provocate de condițiile meteo nefavorabile, săptămâna aceasta am reușit să încheiem cea de-a IV-a Ediție a Competiției UMFCD Tenis Open debutată pe 10 iunie 2021. Concursul desfășurat
Astăzi, 2 Iunie, la Sediul Rectoratului UMFCD a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Ediției a II-a a competiției sportive interuniversitare UNIVERSIADA PESCARULUI – 2021 – UMFCD – UPB
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București înregistrează și anul acesta o nouă performanță academică urcând trepte importante în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale
Dragi membri ai comunității UMFCD, Știm cu toții că pentru un stil de viață sănătos este necesar ca munca să se îmbine cu recreerea, efortul intelectual 🧠 cu cel fizic
Campania „Împreună pentru sănătatea copiilor” debutează la I.C. Fundeni Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, prin Fundația “Împreună pentru Educație și Sănătate”, și-a propus să dezvolte o
Stimați membri ai comunității UMFCD, Sărbătorile Pascale reprezintă un moment memorabil pentru fiecare dintre noi. Din păcate, bucuria pe care această Sărbătoare o aduce în fiecare an este perturbată de
În Vinerea Mare s-a stins din viață Academician doctor docent Ioan Pop de Popa, personalitate marcantă a vieții academice, științifice și medicale românești. Fondator al Centrului Național de Boli Cardiovasculare
BEI confirmă sprijinul în valoare de 24 milioane EUR pentru consolidarea cercetării, educației și sănătății publice la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și prezintă schema de investiții propusă
I am writing you to inform you about your institution’s position in the URAP 2020-2021 World University Rankings. Attached please find a certificate documenting your institution’s’ position in the world
Vineri 15 ianuarie 2021, Senatul Universității din Pitești, la propunerea Facultății de Științe, a acordat înaltul titlu de Doctor Honoris Causa Dlui. Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității noastre. La emoționanta ceremonie desfășurată în aula