Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidențiat, ce va fi organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, duminică,
În vederea eficientizării procesului de distribuire a cardurilor pentru prima de carieră didactică, dorim să vă aducem la cunoștință că sâmbătă, 11 noiembrie 2023,  casieria de la sediul Rectoratului U.M.F. „Carol Davila”

Gala alumni UMFCD 2023

În seara de 27 Octombrie 2023, Palatul Facultății de Medicină a fost gazda unui eveniment de excepție, reunind absolvenții săi de pretutindeni în cadrul celei de-a doua ediții a Galei
În urmă cu aproximativ două săptămâni, echipa Sportul este Sănătate împreună cu catedra de Educație Fizică și Sport a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și cu
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București își consolidează poziția în ierarhia unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților Shanghai Ranking, fiind prezentă în 3 domenii
În atenția medicilor rezidenți care urmează să iși desfășoare stagiul de biostatistică în Anul Universitar 2023-2024 (vizualizează document)
Tagged under:
Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București își începe periplul științific al celei de-a XI a ediții joi, 26 Octombrie, la ora 9.00, la Palatul Parlamentului, cu
13 octombrie 2023 Redefinirea misiunii UMF ”Carol Davila” , centrată pe nevoile pacientului Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” (UMFCD) din București și cei ai Coaliției Organizațiilor Pacienților
Luni, 2 octombrie, ora 10, în Amfiteatrul „George Emil Palade” din incinta Palatului Facultății de Medicină din Capitală va avea loc deschiderea oficială a noului an universitar 2023-2024, eveniment emblematic

FERPAR – Prof. Dr. EUGEN POPESCU

Prof. Dr. EUGEN POPESCU 02.08.1938 – 16.09.2023 Profesorul dr. EUGEN POPESCU a fost un etalon de excelență pentru comunitatea medicală românească. Urmând o solidă tradiție în medicina internă, Prof. Popescu