Rezultatele selecției dosarelor de înscriere pentru ocuparea posturilor de Medic (S) 1/2 Normă și Asistent Medical Principal (S) la Serviciul de Inovație și e-Health din cadrul Centrului de Inovație și e-Health
Disciplina de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București🏛️, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează competiția de
Ajuns la cea de-a XII-a ediție și intrat în tradiția marilor manifestări științifice medicale românești, Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, eveniment la care și-au anunțat
Concurs pentru ocuparea postului de Administrator financiar I (S) la Serviciul Achiziții, Consumabile, OMV-uri și Depozite Centrale, Direcția Achiziții Publice
Rezultatele selecției dosarelor de înscriere în vederea participării la concursul pentru ocuparea postului de Îngrijitor (M) din cadrul Direcției Administrative – Serviciul Administrativ, Facultatea de Medicină J. L. Calderon nr. 19-23
Rezultatul obținut în urma susținerii probei practice la concursul pentru ocuparea postului de Îngrijitor din cadrul Direcției Administrative – Serviciul Administrativ, Facultatea de Medicină
Concurs pentru ocuparea postului de Îngrijitor la Compartimentul de Administrare Spații de Învățământ – Facultatea de Medicină în cadrul Serviciului Administrativ, Direcția Administrativă
Doctorand: POPA CĂS. TOMA I. ALEXANDRA Conducător științific: PROF. UNIV. DR. ENESCU DAN MIRCEA Titlul tezei: CONCEPT ASUPRA RECONSTRUCȚIEI POSTARSURĂ LA COPII Se susține după cum urmează: Data susținerii: 30.09.2024

Susținere teză Drd. MOLDOVAN A. RADU

Doctorand: MOLDOVAN A. RADU Conducător științific: PROF. UNIV. DR. BELIȘ VLADIMIR Titlul tezei: STUDIUL MARKERILOR IMUNOHISTOCHIMICI ÎN RECUNOAȘTEREA POST-MORTEM A INFARCTULUI MIOCARDIC Se susține după cum urmează: Data susținerii: 30.09.2024
Doctorand: TĂNĂSESCU CĂS. CIUVICĂ-TĂNĂSESCU O.S. SABINA GABRIELA Conducător științific: PROF. UNIV. DR. GRIGOREAN VALENTIN TITUS Titlul tezei: CONSIDERENTE FIZIOPATOLOGICE ŞI TERAPEUTICE ÎN OCLUZIILE INTESTINALE LA ADULT Se susține după cum