În data de 14 Iunie 2022, la împlinirea vârstei de 70 ani, Domnul Profesor Petrișor Geavlete și-a întregit norma pe spital și a rămas doar la Școala Doctorală. Astfel, a
În data de 09 Iunie 2022, în acordurile imnului ,,Gaudeamus”, a avut loc în Sala de Consiliu a Facultății premierea echipelor reprezentative ale Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”
În impresionanta Sală de Consiliu a Facultății de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, în deschiderea Senatului Universitar din data de 07 Iunie 2022, în prezenţa Rectorului Universităţii Prof. Univ. Dr.
Vineri, 3 Iunie 2022, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a sărbătorit ,,Zilele Universităţii” în Aula Magna. În alocuţiunea rostită cu acest prilej, Rectorul Universităţii, Prof. Univ. Dr. Dan
La sfârşitul săptămânii trecute, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, în prezenţa Senatului Universitar şi a numeroşi medici urologi şi nefrologi din Republica Moldova a
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Universitatea Politehnică din București, în parteneriat cu ALEXNEL, Bredent Medical România și compania Vinarte organizează în perioada 10 – 12
Comunitatea Academică a Universității noastre a pierdut astăzi încă un reprezentant. Profesorul Constantin Mircioiu, Membru al Academiei de Științe Medicale a fost Absolvent al Facultății de Farmacie și al Facultății
Stimați membri ai comunității UMFCD, Echipa „Sportul este Sănătate” are plăcerea de a vă invita să participați la cea de-a V-a Ediție a Competiției UMFCD Tenis Open, eveniment adresat întregii comunități
În impresionanta Sală de Consiliu a Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, a avut loc vineri, 6 Mai 2022, în prezenţa Rectorului Universităţii Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, a