Dragi studenți, Sâmbătă 16 APRILIE, începând cu orele 10:00 se va desfășura turneul de baschet 3×3 Cupa „Carol Davila” la sala de sport Medicină. După mult timp studenții UMF vor
Legitimația studenților UMFCD se modernizează! Începand chiar din acest an academic, legitimațiile studenților UMFCD vor face parte din cadrul programului ISIC (International Student Identity Card). Astfel, noile legitimații UMFCD se
În perioada 8-10 Aprilie, UMF „Carol Davila”, în colaborare cu Federația Română de Șah și cu Societatea Studenților în Medicină din Bucureşti, vă invită să participați la cea de-a doua
Dragi colegi, UMFCD, în cadrul Programului Horizon, este partener în proiectul Alliance for Life _ A4L la care participă un număr de 12 universități și instituții de cercetare de prestigiu
În data de 25 Ianuarie 2022 a avut loc ceremonia online de semnare a acordului de extindere a colaborării între Faculty of Dentistry, Niigata University și Facultatea de Medicină Dentară,
A fost lansată Competiția internă pentru GRANTURILE DE CERCETARE “CAROL DAVILA” – 2022. Regulamentul și calendarul competitiei se găsesc la: https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2022/CERCETARE_SI_DEZVOLTARE/GRANTURI_DE_CERCETARE/REGULAMENT%20GRANTURI%20DE%20CERCETARE%20CAROL%20DAVILA%202022.pdf Prof. Univ. Dr. Simona Ruță Prorector Cercetare Științifică
Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) are și anul acesta o ofertă atractivă de burse de cercetare în Germania pentru doctoranzi, tineri cercetători (postdoc) și cadre didactice din cadrul instituțiilor