MountMed XIII – 11-16.07.2025

Societatea Studenților în Medicină din București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează, în perioada 11 – 16 iulie 2025, la Complex Panoramic din Munții Piatra Mare, județul Brașov, cea de-a XIII-a ediție a taberei MountMed. 🏞

Experiența MountMed aduce, pentru cei 80 de participanți, studenți ai Universităților de Medicină și Farmacie din România:

🏡 Cazare în mijlocul naturii

🍽️ Trei mese pe zi

🛠️ Cursuri și workshopuri specializate care te vor pregăti pentru orice situație din sfera Suportului Vital de Bază și Avansat, Traumei montane și Tehnicilor de supraviețuire

🥾 Drumeții montane de dificultate medie într-un cadru spectaculos

🎉 Jocuri interactive și petreceri tematice în fiecare seară

🏆 Concursuri cu premii surpriză

Drumețiile sunt gândite să fie accesibile tuturor, indiferent de condiția fizică, iar activitățile montane se desfășoară sub supravegherea personalului specializat și a ghizilor locali pentru un plus de siguranță.

Vă așteptăm să trăiți experiența MountMed alături de noi!


🥼 Societatea Studenților în Medicină din București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, a organizat între 11–16 Iulie 2025 cea de-a XIII-a Ediție a taberei MountMed. ⛰️

📍 La poalele Munților Piatra Mare, Complexul Turistic Panoramic din Predeal a găzduit 103 studenți din centrele universitare de medicină și farmacie din întreaga țară, reuniți pentru 6 zile în care medicina s-a împletit cu aventura montană.

🌄 Experiența a adus împreună o drumeție provocatoare cu priveliști spectaculoase și ateliere practice de Supraviețuire, Basic Life Support, Advanced Life Support și Traumă Montană.

🤝 Diversitatea participanților proveniți din întreaga țară a dat taberei un aer vibrant, plin de idei noi și energie molipsitoare. Au prins contur prietenii, s-au împărtășit povești și s-au pus bazele unor planuri comune pentru viitor.

✨ MountMed merge mai departe — cu noi provocări, aventuri și aceeași pasiune pentru medicină și frumusețea muntelui.

#umfcd #ssmb #MountMed